Complexul Energetic Oltenia a înregistrat profit, în primele două luni ale anului 2024. Chiar dacă vânzările de energie nu au fost unele spectaculoase în primele două luni ale acestui an, fostul șef al companiei energetice, Daniel Burlan, afirmă că, din analiza pe care a făcut-o, producătorul de energie de la Gorj a reușit să fie pe plus. Cât despre luna martie, Burlan spune că este devreme să vorbească despre rezultatul financiar pentru că suntem abia la mijlocul lunii, însă prețul de vânzare a energiei electrice nu este cel mai bun. Conform acestuia, CE Oltenia vinde pe piață energia la un preț echivalent cu cel din anul 2020.
„Cele două luni, ianuarie și februarie, cred că sunt pe profit. Din ce simt eu că s-a întâmplat cu piața, din cantitatea de energie pe care am vândut-o, prețul cu care am vândut energia. Ianuarie și februarie sunt luni în care s-a înregistrat profit. Pentru luna martie rămâne de văzut pentru că suntem abia la început, prețurile deocamdată sunt la un nivel mic, mai exact în situația anului 2020”, a spus fostul președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan.
Marți seara, producătorii de energie pe bază de cărbune livrau în Sistemul Energetic Național aproximativ 850 de MW/h, adică 12% din necesarul de energie electrică de la nivel național. Piața era dominată de Hidroelectrica, companie care asigura 40 de procente din totalul de energie, undeva la 3000 de MW/h.
Precis sunt luate in calcul si ajutoarele de stat pe care le-a primit si nu le-a restituit.