Dezvăluiri

Cer consultări pe BVC-ul CE Oltenia. Adresa liderilor

Liderii Federațiilor Univers și Mine Energie au solicitat, printr-o, adresă conducerii CE Oltenia să fie consultați, în momentul în care va fi realizat bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pe anul 2025.

Gabriel Căldărușe și Dumitru Pîrvulescu vor ca în BVC-ul CE Oltenia pe 2025 să fie prins același număr de salariați ca în 2024, adică 8700 cu tot cu cei încadrați pe perioadă determinată. Potrivit planului de restructurare, însă, în companie, ar trebui să mai rămână puțin peste 5000 de angajați. În plus, liderii federațiilor solicită noi majorări salariale care să fie corelate cu rata inflației și productivitatea muncii.

“Astăzi(nr. marți), într-o întâlnire pe care am avut-o liderii de sindicat din Bazinul Rovinari, pentru că, până la urmă, ne-am întâlnit cei din Bazinul Rovinari, avem o relație apropiată, în ultimii ani, și s-a văzut treaba asta, ne-am întâlnit și am solicitat administrației, așa cum trebuie, așa cum prevede legea, să fim consultați înainte de depunerea bugetului de venituri și cheltuieli la Ministerul Energiei pentru aprobare. Am solicitat clar să fim consultați și am solicitat clar ca în proiecția de buget de venituri și cheltuieli a companiei să se țină cont de numărul membrilor de personal pe care noi îl credem a fi acela de 8700 de salariați pentru buna funcționare a companiei. Pentru că, până la urmă, compania trebuie să funcționeze, cantitatea de energie care trebuie dată, cantitatea de cărbune nu pot fi dată decât de un număr de personal care am prognozat noi că ar putea fi. În același timp, vrem creșteri salariale, am notificat, acolo, vrem să se țină cont de inflație, productivitatea muncii, până la urmă, munca minerilor și energeticienilor trebuie respectată la justa valoare și noi credem că acest lucru este corect. La toate discuțiile pe care le purtăm solicităm situația colegilor noștri care sunt încadrați pe perioadă determinată, solicităm companiei pentru stabilitate, pentru o bună conlucrare între salariați și angajator ca aceste contracte să fie transformate în perioadă nedeterminată, pentru că asigură stabilitate, o bună funcționare companiei și noi credem că, fără dumnealor, această companie nu poate funcționare, chiar dacă, mâine, ni s-ar prelungi termenele de închidere a capacităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune”, a precizat Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *