Curiozități

„Cercuri din lemn”, vechi de 4.500 de ani, descoperite în Portugalia, îi uimesc pe istorici

Rămășițele mai multor cercuri din lemn construite în urmă cu peste 4.500 de ani au fost descoperite în complexul arheologic Perdigões din Portugalia. Structurile sunt asemănătoare cu monumente de tipul Stonehenge.

Deși unii l-au descris ca fiind un „Woodhenge”, asemănător faimosului monument neolitic din lemn similar cu Stonehenge, arheologii preferă să nu-l numească așa. Ei l-au denumit „Cercuri din lemn”, deși designul este similar cu stâlpii de lemn ai Woodhenge care sunt aliniați Soarelui care răsare în solstițiul de vară.

„Îl interpretăm ca un loc ceremonial și preferăm să ne referim la el ca la cercuri din lemn”, a declarat António Valera, arheolog în cadrul compania Era Arqueologia, care conduce săpăturile în situl arheologic, potrivit Live Science.

Până în prezent, doar o treime din cercurile din lemn au fost excavate și din interiorul cercurilor au mai rămas doar gropi și șanțuri. Există o deschidere în „Cercurile din lemn” care pare a fi aliniată Solstițiului de vară, cea mai lungă zi din an, a afirmat Valera.

Construit în aceeași perioadă cu Stonehenge

Complexul ceremonial din Portugalia a fost probabil construit între anii 2800 – 2600 î.e.n., în aceeași perioadă în care în Anglia a fost construit și folosit Stonehenge, a mai spus Valera.

Arheologul a estimat că, la vremea respectivă, cercurile din lemn ar fi închis o zonă cu un diametru de aproximativ 20 de metri. Săpăturile sunt în desfășurare și cele mai multe artefacte găsite până în prezent în cercurile din lemn sunt fragmente de ceramică și resturi de animale, așa cum se poate vedea în imaginile din galeria foto.

Situl arheologic al complexului Perdigões, din districtul Evora (în sudul Portugaliei), unde au fost descoperite cercurile din lemn, se întinde pe 16 hectare de teren și include zone de înmormântare și pietre în picioare, precum cele de la Stonehenge. Istoricii care cercetează zona sunt de părere că oamenii ar fi folosit complexul timp de 1.500 de ani (3500 – 2000 î.e.n.) pentru înmormântare și activități ceremoniale, dar este posibil să fi avut și alte utilizări.

Arheologii sapă la acest complex arheologic de mai bine de 20 de ani și cercetările se desfășurare în continuare.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *