Dezvăluiri

Cere ANALIZĂ la CE Oltenia. DEPUTAT: Compania a plătit SUME MARI de bani

Deputatul USR-PLUS Radu Miruță cere o analiză la Complexul Energetic Oltenia după ce compania a decis să scoată la licitație servicii de consultanță în valoare de 1 milion de euro în vederea selectării unor investitori care să facă parte din societățile mixte ce vor trebui să realizeze investițiile prinse în programul de restructurare a companiei.

Pe data de 20 august, CE Oltenia va scoate la licitație contractul privind “Servicii specializate de consultanță și asistență juridică, financiară și fiscală la tranzacție în vederea organizării procesului de selecție a investitorului/investitorilor cu care Societatea va dezvolta parteneriate si va înființa societăți mixte. Valoarea estimată fiind de 4.748.784 RON”. Deputatului Radu Miruță i se pare prea mare suma de 1 milion de euro pentru serviciile de consultață. “Mi se pare că se cheltuie cam mult cu aceste servicii de consultanță. Complexul Energetic Oltenia a plătit sume mari de bani pentru chestiuni similare, fără rezultate.Trebuie făcută mai întâi o analiză a sumelor cheltuite până acum pe astfel de servicii”, spune parlamentarul de Gorj. Radu Miruță solicită ca analiza eficienței contractelor de consultanță din anii trecuți să fie făcută de Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia sau chiar de Ministerul Energiei. “Cine își asumă, cu demisia pe masa, că după ce cheltuim 1 milion de euro pe aceste servicii de consultanță se obține ceea ce scrie în acel document?”, întreabă deputatul USR-PLUS.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *