
„În urmă cu puţin timp ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu de case pe străzile Gorneni şi Uzunu din municipiul Giurgiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, două ambulanţe SAJ şi o cisternă cu apă de la Apă Service’, a declarat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Nicoleta Beianu, potrivit Agerpres.ro.
Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat că incendiul se manifestă la cinci case, extinderea flăcărilor fiind favorizată de vânt.




