Ultima oră

Cioacă vrea în libertate după ce a ispășit jumătate din pedeapsa pentru uciderea Elodiei

Cristian Cioacă a depus la Judecătoria Pitești o cerere prin care solicită să fie eliberat condiționat, după ce a executat peste jumătate din pedeapsa de 15 ani și 8 luni de închisoare pe care a primit-o în 2014 pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde încarcerat fostul polițist, i-a respins cererea de eliberare condiționată. În urma acestei decizii, Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Pitești, primul termen fiind stabilit pentru luni, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă, pe 19 iunie 2014, la 15 ani și 8 luni de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor, drepturi în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Iniția, la instanța de fond, acesta primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale mai multe lovituri, soldate cu decesul acesteia.

Mai mult decât atât, anchetatorii susțin că în noaptea cu pricina, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soți.

„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, spuneau procurorii, potrivit Agerpres.

Potrivit Parchetului, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfășurat o „operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai”.

Procurorii susțin că scopul acestui demers a fost crearea unei opinii nefavorabile victimei, care ar justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu și deturnarea atenției de la aspectul esențial, respectiv varianta uciderii acesteia de către propriul soț.

După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale, potrivit sursei citate.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *