Complexul Energetic Oltenia pregătește înființarea companiei mixte care va construi grupul de gaze de la Ișalnița. În acest sens se va avea în vedere înștiințarea acționarilor Complexului Energetic Oltenia la începutului anului viitor cu privire la o serie de aspecte legate de concretizarea investiției. Este vorba de componența comisiei de analiză a documentelor elaborate de către consultant (elementele de fezabilitate, evaluarea autorizată a aportului CE Oltenia, proiectul de Acord al Acționarilor/Act constitutiv).
Se va avea în vedere negocierea documentelor tranzacției cu investitorii selectați și discutarea formei finale a acestora pentru constituirea unei societății cu capital mixt/SPV în vederea construcției unei centrale cu ciclu combinat. Este vorba de o centrală pe gaz natural de 850 MW la Ișalnița. Aceasta va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8. ambele de 315 MW pe lignit, cuprins in Planul de restructurare al Societății.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 506 milioane de euro. Proiectul a primit finanțare și din Fondul de Modernizare, iar noua societate mixtă (SPV) va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 50% din proiect.