Poporul român nu a avut parte de conducători vizionari în ultimii 36 de ani. Nici oameni de stat nu au prea fost la putere în țară, iar cei care au câștigat puterea au părut că au primit agenda publică în plin. Nu este greu de înțeles că un politician care ajunge la putere primește „în plic” mutările pe care trebuie să le facă sau politicile publice pe care trebuie să le promoveze.
Dacă nu este un politician bogat din naștere și a avut nevoie să deschidă buzunarele unor finanțatori, atunci va prelua și cererile acestora în mandatul pe care îl va obține. Prin urmare, un politician care a primit finanțări de la oameni de afaceri, de la grupuri de interese sau de la alte state va fi preocupat să rezolve cererile sponsorilor săi și mai puțin pe cele ale poporului său. Atunci ne întrebăm de ce în politică și nu numai 1 plus 1 nu fac tot timpul 2, ci 0,8 sau 2,2 sau 3. Depinde ce variabile apar pe parcurs.
Nu cred că există un politician care să nu fi beneficiat cel puțin de sprijin politic din partea unor lideri de partid, dacă nu cumva și din partea unor grupuri de interese. Așadar, politicianul este lansat pe piață cu mai multe „butoane” pe care apasă finanțatorii sau „stăpânii” săi. Nici nu trebuie să ne mirăm că există o diferență între promisiunile din campania electorală și realizările din timpul mandatului. Promisiunile sunt făcute în primul rând pentru a câștiga voturi și a ajunge la putere.
Unele promisiuni nu pot fi îndeplinite pentru că nu există expertiză sau finanțare și au fost nerealiste de la început. Ulterior, anumite promisiuni de campanie sunt eliminate chiar dacă sunt pentru binele public. Dacă acestea contravin intereselor grupului de finanțatori, atunci vor fi eliminate din start.
Jocul acesta de „butonați politici”, al intereselor netransparente, al jocurilor de culise și al influenței celor care au dat banii este în vigoare de 36 de ani, iar noi ne întrebăm de ce nu funcționează anumite lucruri. Oare câți politicieni liberi sunt în această țară și câți au scheleți în dulap? În folclor se spune că nu există politician cu o carieră în politică care să nu aibă scheleți în dulap, butoane sau să nu fie marioneta cuiva, din interiorul sau din exteriorul țării.
Oamenii politici din România se duc peste hotare cu capul plecat. În țară, răspund des la telefoanele finanțatorilor, știind că oricând pot fi demascați. În toată povestea aceasta a democrației a fost implicată și Justiția. Iar Justiția a fost prinsă și ea în jocurile politicienilor, pentru că ei sunt cei care îi numesc pe șefii din sistem. Astfel, politicienii „cu butoane pe umăr” au dorit să folosească Justiția pentru a simți că dețin și ei putere.
Mai sunt și serviciile în ecuație, iar la un moment dat nu se mai știe cine pe cine servește și cine pe cine sapă. Iar când adevărul devine neclar, poporul poate fi manipulat cel mai ușor.
Atenție și la ce se întâmplă în aceste zile cu Justiția: să nu fie doar o luptă între stăpâni și butonați, iar în realitate să asistăm la un transfer de Justiție de la unii la alții, menținând Justiția ca instrument în mâna celor puternici.
În tot acest timp, agenda politicienilor este plină de jocuri de culise și de grupuri de interese, iar ei nu mai luptă pentru creșterea bunăstării poporului lor. Mai mult, improvizează sau primesc „la plic” mutările economice. Din acest motiv nu există continuitate; nu avem un fir roșu economic, un obiectiv sau o agendă de țară, ci, periodic, revenim la cure de sărăcie. Aproape că au devenit o constantă a democrației românești.
