Dezvăluiri

Contract cu „dedicație” pentru construirea clădirii în care va funcționa laboratorul de teste COVID-19. Firma unui consilier PSD și-a luat partea!

Contractul pentru construirea clădirii în care va funcționa laboratorul genetic pentru testarea pacienților cu COVID-19 este secret, atâta vreme cât procedura pentru atribuirea acestuia nu se regăsește în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și nici pe site-ul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Tg-Jiu, cu toate că unitatea medicală plătește 195.000 de lei, bani publici. Una din firmele care și-a tras partea leului din acest contract aparține consilierului local PSD Marius Dănăricu, ales local la Scoarța, un apropiat al șmenarilor care gravitează în cercul de putere și interese de la vârful organizației județene a social-democraților.

Un gest de-a dreptul extraordinar al medicilor, oamenilor de afaceri și gorjenilor, în general, acela de a strânge 200.000 de euro pentru achiziționarea unui laborator genetic în vederea testării si diagnosticării pacienților cu COVID-19, a fost pângărit de interesele pecuniare ale unor personaje meschine care au vrut cu orice preț (sic!) să până mâna pe contractul pentru construirea clădirii în care va fi amplasată aparatura medicală.

Achiziția nu este publică, în contextul în care atribuirea contractului nu se regăsește în SICAP și nici pe site-ul SJU Tg-Jiu, deși pentru edificarea clădirii se cheltuiesc 195.000 de lei din bugetul spitalului, adică din bani publici.

Clădirea este construită din panouri sandwich termoizolante, în curtea pavilioanelor spitalului, pe strada A.I. Cuza, adică la Pasarelă, iar o bună parte din lucrări au fost atribuite firmei Vlanisia Com SRL a afaceristului Marius Dănăricu, consilier local PSD la Scoarța.

Societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 4 milioane de lei și aproape 900.000 de lei, profit, însă foamea de bani, în vreme de pandemie e nestăvilită, pentru unii, mai ales dacă se ivește un astfel de prilej.

Trebuie spus că firma lui Dănăricu s-a lipit de acest contract ca marca de scrisoare, cu recomandări de partid, via conducerea SJU Tg-Jiu.

Culmea este că, la un moment dat, constructorii au dorit suplimentarea sumei inițiale a contractului, din cauză de parandărăt, fapt care a generat unele tensiuni, iar oamenii de afaceri care au donat pentru achiziționarea aparaturii au reacționat, așa că șmenozeala a fost stopată și cu toate că a fost pe punctul de a aloca bani în plus pentru finalizarea lucrării, conducerea unității medicale nu a cedat, în final, presiunilor, și nu a suplimentat valoarea contractului.

Mai trebuie precizat, în final, că firma constructoare nu are afișat niciun panou de șantier, în care să fie prezentate detaliile contractului de lucrări, încălcând astfel normativele impuse de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației privind obligația afișării la loc vizibil a panoului de identificare a investiției.

   

Citește și:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *