Ultima oră

Controversă fără explicații: extraterestrul de la Mănăstirea Tutana

Mănăstirea Tutana din județul Argeș ascunde un mister intrigant legat de o descoperire neobișnuită. În timpul consolidării clădirii, a fost găsit un desen care pare să reprezinte un extraterestru. Această descoperire a stârnit curiozitatea și a deschis speculații despre posibila legătură cu existența vieții extraterestre.

Mânăstirea Tutana este cunoscută ca cea dintâi aşezare românească în tradiţia atonita ale cărei baze fuseseră puse pe vremea lui Vlaicu Vodă (1364 – 1377) de sihastrii români de la Mânăstirea Cotmeana, reveniţi de la Muntele Athos.

Biserica este este construită pe temelia unei biserici mai vechi, ctitorie a tatălui lui Mircea cel Bătrân (1386 – 1418), potrivit hrisovului din 1.04.1497, emis de Cancelaria Domnitorului Radu cel Mare, scrie gadgetreport.ro.

În anii ‘80, Mânăstirea Tutana este restaurată și revine la forma lăsată de Mihai Viteazul.

În timp ce se dărâ­mau zidurile, a ieșit la lumină o cărămidă veche, cu un desen com­plicat, care părea că reprezintă chiar un extra­terestru. Personajul desenat are casca de protectie cu viziera, costum inchis cu fermoar si e calare pe un aparat de zbor.

“Lăcaşul poate fi considerat un obiectiv misterios, datorită carămizii pe care se află incizat ceva ce seamănă cu un cosmonaut cu o caschetă mare cu vizor, cu mâini scurte, costum cu fermoar circular, cu cizme în picioare, care pare a avea un aparat de zbor ţinut intre picioare. Se observă că desenul a fost incizat înainte de arderea cărămizii, ceea ce exclude ipoteza ca aceasta să fi fost scrijelită ulterior”, explică preotul Gheorghe Bărănescu.

Interesant este că alături de desen apare chiar și o scriere cuneiformă, veche de 2000 de ani, rămasă nedescifrată.

Misterele Mânăstirii Tutana

„ Au venit istorici şi au făcut fotografii, dar nu au descoperit nimic ce ar putea să descifreze misteriosul desen. Cărămida asta are peste 400 de ani. A fost scrijelită în crud, se vede. Când am refăcut zidurile am avut mare grijă de ea şi am pus-o aici’’, a mai declarat Gheorghe Bărănescu, fostul primar al comunei Băiculeşti.

Nicolae Moisescu, fost director al Muzeului din Curtea de Argeş, a studiat desenul şi ştie foarte multe despre Mănăstirea Tutana, pe care o consideră “foarte valoroasă pentru istoria poporului român”. În opinia sa, desenul este misterios. “Nu aş fi de acord că este un astronaut. Este, clar, un desen pe care nu l-a descifrat nimeni, un mister neelucidat”.

“Mănastirea Tutana, din comuna Băiculesti, este un monument istoric de importanţă naţională, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, refăcut în sec. XVI, XVIII, XIX. Cărămida aparţine pridvorului, deci e probabil să fi fost pusă în sec XIX. Pe ea apare un desen non-figurativ, iar dintre posibilele explicatii – o marcă de zidar, hartă, sau ornament – niciuna nu este suficient de plauzibilă”, explică, pentru Adevărul, Cristian Cocea, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *