
Proiectul legii pensiilor, care a provocat controverse în coaliție, a fost aprobat, joi, de guvern. Înainte să fie aprobat, a avut loc o întâlnire, la București, între liderii sindicali din cadrul CE Oltenia și ministrul Muncii pe tema reducerii vârstei de pensionare în minerit și energie. Deputatul Mihai Weber spune că sindicaliștilor li s-a explicat că România și-a asumat anumite ținte prin PNRR care nu pot fi depășite în privința pensiilor și dă vina pe fosta guvernare PNL-USR pentru pragurile asumate în fața Comisiei Europene. Liderul social-democraților gorjeni afirmă că trebuie preluate toate condițiile favorabile minerilor și energeticienilor din Legea nr.197/2021 în noua lege a pensiilor. “Trebuie preluate toate condițiile favorabile din legislația actuală. Am avut o discuție la Ministerul Muncii. Este un subiect destul de complex, în sensul că nu noi, cei de la PSD, am impus acel prag de 9,4% din PIB în PNRR. Până în 2070, România și-a asumat, fără să i se impună de Comisia Europeană acel prag, care e de 9,4% din PIB, care nu poate fi depășit cu pensiile. Asta înseamnă că nicio pensie, până în 2070, nu poate să fie mărită nici măcar cu rata inflației. Aceste lucruri trebuie să-i întrebați pe cei de la PNL și USR, care erau la guvernare, atunci și care nu au făcut niciun fel de modificare. Asumându-și România acel prag, acest lucru decurge cu anumite obligații, inclusiv cu aceste legi pentru categorii speciale, pentru condiții de muncă speciale. Li s-a explicat liderilor de sindicat de către comisia de la Ministerul Muncii, unde au fost și reprezentanți ai Casei Naționale de Pensii, ministrul Muncii, reprezentați ai comisiei care dialoghează cu Comisia Europeană, li s-a spus exact oamenilor care este situația și care sunt datele. Am cerut ca cei 13 ani să fie menținuți în actuala lege a pensiilor, care va fi cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2024”, a conchis parlamentarul. Mihai Weber reafirmă că Bruxelles a cerut, în primă fază, ca toate condițiile speciale să fie eliminate din noua lege a pensiilor.
Deputatul PSD susține că vor fi aduse amendamente la actul normativ, când va ajunge la votul în Parlament.




