Ultima oră

Cu rate de infectare peste 6 la mie, 12 localităţi nu organizează deschiderea anului şcolar

Ministrul Educaţiei a declarat, vineri, că 2.400 de elevi din 12 localităţi din mai multe judeţe, unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit pragul de 6 la mia de locuitori, nu vor putea participa fizic, luni, la ceremoniile de deschidere a anului şcolar.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, aceştia reprezintă mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România.

“Ordinul comun ministrul Educaţiei – ministrul Sănătăţii prevede că ziua de vineri, ziua de astăzi, este zi de referinţă pentru scenariul aplicat pentru întreaga săptămână care va începe luni. Astăzi, avem 12 localităţi care, din păcate, au depăşit rata de infectare de 6 la mie. Este vorba de 6 localităţi în Satu Mare, două localităţi în Arad, o localitate în Sălaj, o localitate în Teleorman, o localitate în Dolj, care au depăşit rata de 6 la mie. Numărul total al elevilor care învaţă în aceste localităţi este 2.400. Este vorba de mai puţin de 1 la mie din numărul elevilor din România, 2.400 de elevi învaţă în aceste localităţi şi, din păcate, nu vor avea şansa participării cu prezenţă fizică începând de luni, cu ceremoniile de deschidere a anului şcolar. (…) Ne exprimăm speranţa, ne uităm, unele sunt foarte puţin peste 6 la mie, ne exprimăm speranţa că vor reveni cât de curând sub 6 la mie, în aşa fel încât, de săptămâna viitoare să poată merge şi ei la şcoală cu prezenţă fizică”, a declarat șeful Educației la Palatul Victoria.

“Astăzi, conform ultimelor raportări, am depăşit pragul de 15% elevi vaccinaţi. Este vorba despre un progres important de 4.500 de elevi vaccinaţi în ultimele 5 zile. Sunt mai mult de 2.500 de elevi din categoria 16-19 ani şi aproape 2.000 de elevi din categoria de vârstă 12-16 ani. O concluzie interesantă extrasă din ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână este următoarea: una din trei persoane vaccinată la nivel naţional cu vaccinul Pfizer este elev. (…) Este un semnal important, un semnal bun care ne dă speranţe că, după începerea şcolii, odată cu disponibilitatea CNCAV de organizare a echipelor mobile care să ducă vaccinarea mai aproape de şcoli, vom înregistra progrese importante din perspectiva vaccinării în rândul elevilor”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, peste 193.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au vaccinat, dintre aceştia puţin peste 8.000 în perioada de vară.

“Din perspectiva vaccinării personalului din învăţământ, avem peste 193.000 de persoane. Într-adevăr, progresul este foarte mic, pentru că la ultima raportare am avut 185.000 de persoane. Puţin peste 8.000 de persoane angajaţi în sistemul de învăţământ vaccinaţi în perioada de vară. În acelaşi timp, 61% înseamnă mai mult decât dublul mediei naţionale şi arată interesul pe care profesorii l-au avut pentru vaccinare. (…) În ultimele zece zile am avut 9.000 de elevi vaccinaţi. Mai mulţi elevi s-au vaccinat în ultimele zece zile decât angajaţi din sistemul de învăţământ pe parcursul lunilor iunie, iulie, august”, a arătat Sorin Cîmpeanu.

“Conform discuţiilor cu CNCAV, vor fi disponibile echipe mobile de vaccinare în şcoli, în măsura în care noi vom reuşi să precizăm către CNCAV (…) numărul copiilor care doresc să se vaccineze şi care beneficiază de acordul informat al părinţilor sau tutorilor legali. Aceste vaccinări se vor putea face şi în cabinetele medicale, acolo unde există”, a explicat ministrul.

“Din centralizarea pe care am făcut-o la nivelul Ministerului Educaţiei, la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, în total există un stoc de peste 30 de milioane de măşti. Este un stoc mai mult decât suficient pentru a fi pus la dispoziţia acelor elevi şi cadre didactice care vor avea nevoie, din diverse motive, de măşti pe care să le obţină din şcoală”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

“În ultima perioadă, în fiecare zi, au fost acţiuni mixte, Inspectorat Şcolar Judeţean, Direcţie de Sănătate Publică, Prefectură, autoritate locală, tocmai pentru verificarea cât mai multor şcoli din România”, a adăugat ministrul.

“Responsabilitatea poate fi partajată cu persoana desemnată pentru asigurarea protecţiei sanitare. Ministerul Educaţiei a cerut şi are listă, nume şi prenume, date de contact pentru fiecare persoană responsabilă în fiecare şcoală cu protecţia sanitară. Deci, directorul unităţii de învăţământ şi persoana desemnată sunt responsabile pentru acest lucru. Există reglementări legale care prevăd sancţiuni pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că niciunul din colegii noştri care au în sarcină managementul unităţilor de învăţământ, managementul şcolilor nu-şi doreşte să răspundă pentru zădărnicirea combaterii pandemiei de COVID-19. Sunt convins că regulile vor fi respectate în şcoli aşa cum s-a dovedit deja, mai riguros decât în orice alte medii”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

sursa: europafm.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *