EvenimentUltima oră

Cum s-a produs accidentul de la Bălești în urma căruia doi bărbați de 31 și 33 de ani au ajuns la spital!

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 55 de ani, din comuna Padeș, în timp ce conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și semiremorca, pe DN 67 Ceauru,din direcția municipiului Târgu Jiu către municipiul Motru, ar fi acroșat un autoturism care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Lelești, acesta fiind proiectat într-un autoturism condus de un barbat de 31 de ani,din municipiul Târgu-Jiu.


În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorilor auto de 33 și 31 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Ulterior producerii evenimentului rutier dintre cele trei autovehicule, un bărbat 44 de ani,din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, a acroșat semi – remorca ansamblului de vehicule, rezultând doar pagube materiale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *