Ultima oră

Cum s-a votat în orașele Gorjului!

Municipiul Tg-Jiu a fost câștigat, în mod categoric, de Marcel Romanescu, însă la Motru, al doilea municipiu al județului, liberalul Gigel Jianu a fost învins de social-democratul Cosmin Morega.

La Rovinari, Robert Filip (PNL) a recâștigat alegerile pentru funcția de primar, iar liberalii n-au avut probleme nici la Novaci, unde Dumitru Leuștean a câștigat confortabil scrutinul de duminică și nici la Turceni, acolo unde Cristina Cilibiu a obținut în jur de 70% din voturi.

Liberalii au pierdut în schimb Primăria Orașului Tismana, Marian Slivilescu fiind învins de social-democratul Narcis Petre Remetea. La Tg-Cărbunești, Dănuț Birău (PSD) a câștigat un nou mandat de primar. Și la Țicleni, primarul în funcție, Radu Constantin (PSD) a câștigat alegerile. La fel s-a întâmplat și la Bumbești-Jiu, unde Constantin Bobaru a câștigat un nou mandat de primar.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *