Premiile de excelență au căzut din senin peste Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj mai ceva ca fulgerele în toiul verii. Cu toate că bugetul geme de epuizare financiară și nevoile operative sunt mai multe decât hârtia pentru imprimantă, ”excelența” tot își găsește loc în fluturașul de salariu. Important e că s-a găsit pușculița cu bani pentru a răsplăti ”meritele deosebite” de care n-a auzit nimeni. Cine le are? Ei bine… arhivarul. Da, arhivarul. Nu unul oarecare, ci acela care pare că păzește secretele NATO, după cum glumesc colegii săi.
Alături de el, s-au mai strecurat în corul ”excelenței” și reprezentanții de la Resurse Umane și Logistica. Probabil pentru că au împărțit echipamentul cu o precizie chirurgicală sau au excelat în sortarea actelor în ordine alfabetică. În aceeași galerie de ”excelență” a intrat și polițistul care, deși a fost acuzat de furt de către un patron din Târgu-Jiu, își vede astăzi recunoscută ”valoarea” cu un bonus lunar de vreo 2.000 lei, timp de șase luni.
Excelență, nu glumă!
Conform legii, acest spor se acordă pentru rezultate deosebite, atingerea unor obiective specifice și rezolvarea cazurilor dificile. Realitatea? ”Nimeni nu face lucrări de excepție, totul e o minciună”, spun polițiștii nemulțumiți care patrulează pe străzi, în timp ce funcționarii din birouri ating excelența din spatele monitoarelor.
Cât timp ”excelenții” se relaxează în birouri cu aer condiționat, cei din stradă trag la propriu nopți, sâmbete și duminici, pentru un salariu care abia atinge 6000–8000 de lei. În comparație, șefii, adesea văzuți doar în weekend, când se pontează ”în control”, ridică până la 14.000 lei lunar, cu tot cu sporurile aferente.
Weekendurile la IPJ Gorj sunt un adevărat festival al aparițiilor de lux: ”Vin toți șefii, ca șacalii, să se ponteze. Cică verifică. Ce? Acum sunt GPS-uri pe mașini, camere peste tot, știi în fiecare clipă unde e fiecare echipaj”, povestesc cei de la firul ierbii.
Și când credeai că absurditatea a atins limita, apare propunerea sinceră și amară a polițiștilor: ”Să se taie salariile de excelență, pontajele de weekend ale șefilor, să se desființeze poliția animalelor, poliția școlară, birourile de prevenire… Ăia iau bani pe nimic. N-au văzut o zi grea în viața lor. Vin la serviciu de parcă pleacă în vacanță la mare. Zâmbesc toți de parcă li s-a mărit pensia specială”.
Așa că, în plină criză bugetară, în timp ce guvernul caută dispera(n)t economii, în IPJ Gorj ”excelența” nu doar că se premiază, se și multiplică. Meritele se aleg după criterii misterioase, iar transparența e doar un cuvânt scris pe o ușă bine ferecată.
În concluzie, trăim vremuri în care excelența nu ține de merit, ci de cine semnează fluturașul de pontaj. Iar în acest haos birocratic, în care hârtiile contează mai mult decât oamenii din teren, nu putem decât să ne întrebăm: dacă toți sunt ”excelenți”, cine mai muncește în IPJ Gorj?
Iată lista cu polițiștii care vor primi salarii de excelență în următoarele șase luni (excepție fac șefii care sunt ”la strict secret”):
- Biroul de Investigații Criminale (Poliția Mun. Tg-Jiu) – V.C și I.D.L
- Biroul Rutier (Pol. Mun. Tg-Jiu) – M.A.
- Biroul Ordine Publică (Pol. Mun. Tg-Jiu) – U.A.
- Sectia 1 Poliție Rurală Tg-Jiu – C. D.
- Poliția Municipiului Motru – T.M
- Poliția Orașului Tg-Cărbunești – B.C și O.C
- Poliția Orașului Novaci – C.P.
- Poliția Orașului Bumbești-Jiu – C.S
- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (IPJ Gorj) – I.D
- Serviciul de Investigații Criminale (IPJ Gorj) – A.G.
- Serviciul pentru Acțiuni Speciale (IPJ Gorj) – R.C.
- Serviciul Resurse Umane (IPJ Gorj) – B.M.
- Serviciul Control Intern (IPJ Gorj) – B.N.
- Serviciul Cabinet (IPJ Gorj) – S.T.
- Serviciul Criminalistic (IPJ Gorj) – B.E.
- Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă (IPJ Gorj) – P.I.
- Serviciul Logistic (IPJ Gorj) – B.V.