Direcția de Sănătate Publică va realiza un studiu epidemiologic până pe data de 7 septembrie pentru a vedea în ce scenariu se va încadra fiecare unitate de învățământ în parte. Prefectul județului Gorj, Cosmin Pistol, dă asigurări că până acum niciuna nu se află în scenariul roșu potrivit căruia să se facă doar școală online. Noul an școlar va începe în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Respectarea distanțării de un metru între elevi este una dintre condițiile ce trebuie respectate, circuite clare de intrare și ieșire din școală. E necesară diferențierea orarului la clasele primare, asta înseamnă ore decalate, să nu se creeze aglomerație în școală. Nu mai e nevoie de declarația pe propria răspundere, se va face zilnic triaj al elevilor. Copiii de la grădiniță nu vor purta mască.
0 840