Dezvăluiri

DECIZIE. Câți angajați CE Oltenia vor fi CONCEDIAȚI în acest an

Șefii Complexului Energetic Oltenia și liderii celor patru federații sindicale din cadrul companiei au semnat, joi, un act adițional la contractul colectiv de muncă prin care s-a stabilit acordarea de plăți compensatorii angajaților care urmează să fie concediați în acest an.

Administrația și sindicatele au stabilit, în urma semnării actului adițional la contractul colectiv de muncă, numărul salariilor compensatorii de care vor beneficia cei 792 de salariați care vor pleca, în acest an, acasă. Minerii și energeticienii vor primi între 1 și 10 salarii compensatorii, dacă fac vârsta de pensionare până la 30 aprilie 2022 și 12 salarii, dacă fac vârsta după 30 aprilie 2022. “Am încheiat, în cursul serii de joi, actul adițional la contractul colectiv de muncă, în care am stabilit cu partenerii sociali, eventualele compensații pe care le primesc colegii noștri, care se vor afla în situația unor concedieri colective. Discutăm diferit, de la situație la situație. Este o situație pe care o au cei care se află în prag de pensionare, până la 30 aprilie 2022, având un salariu de referință de 3.407 lei, urmează să primească de la 1 până la 10 salarii și alta e situația celor care sunt în afara acestei perioade, după 30 aprilie 2022. Aceștia primesc o compensație de 11 salarii. Concedierile sunt prinse în planul de restructurare, sunt discutate cu partenerii sociali, au fost discutate încă de anul trecut, atunci când li s-a prezentat planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Sunt 792 anul acesta”, a declarat Ion Rușeț, consilier al Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *