Dezvăluiri

Senatorul Rujan, TAXEAZĂ guvernul în privința problemelor CEO: Se dovedește INCAPACITATEA

Senatorul PSD, Cristinel Rujan, îi critică pe guvernanți, în condițiile în care, nici până acum, Comisia Europeană nu a aprobat planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia.

Cristinel Rujan acuză că la nivelul forurilor care coordonează sistemul energetic nu există o capacitate de a armoniza opiniile, de a genera o linie comună de dialog în ceea ce privește aprobarea planului de restructurare a CE Oltenia. Senatorul PSD spune că se dovedește încă o dată incapacitatea guvernului liberal de a rezolva problemele Complexului Energetic Oltenia. “Eu consider că în această problemă se dovedește încă o dată incapacitatea guvernului actual de a rezolva problemele CEO, incompetența unor oameni care nu asigură negocierea la Bruxelles pentru armonizarea opiniilor în vederea avizării acestui plan. Toate acestea converg către o incertitudine atât din perspectivă economică cât și din perspectivă a resurselor umane pentru că salariații CEO nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar, consider că nu mai ei nu știu. Nici măcar cei care se află în ministerele de resort, cei care gestionează această problemă, parte a guvernului, nu știu ce se va întâmpla cu CE Oltenia. Nu știu să menționez ceva în mod concret despre planul de restructurare, întrucât acesta nu a fost adus la cunoștința opiniei publice, nici și pe parlamentarilor, ca atare, nu știi ce conține acesta. Neștiind acele precizări ale Comisiei Europene, nu îmi dau seama dacă există o problemă de fond, serioasă, sau o problemă de formă. Dar, se vede foarte clar că nu există o capacitate instituțională, la nivelul forurilor, care, să spunem, coordonează domeniul energetic din România, de a armoniza opiniile, de a genera o linie comună de dialog și de a găsi modalitățile concrete pentru măsuri sustenabile în vederea echilibrării economice a Complexului Energetic Oltenia”, a conchis Cristinel Rujan.

Tag-uri

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close