ActualitateUltima oră

Demagogie sau reformă? În timp ce acuză combinații și cere tăieri de posturi la CEO, Miruță își instalează apropiații în poziții strategice.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a făcut o serie de declarații privind situația de la Complexul Energetic Oltenia. Miruță a cerut reducerea posturilor de directori și stoparea „combinațiilor” din companie, sugerând o reformă profundă și transparentă în cadrul uneia dintre cele mai importante companii energetice din România. La o privire mai atentă, însă, solicitarea ministrului pare să se lovească de propria realitate administrativă și politică. Cu puțin timp înainte să aducă critici conducerii CE Oltenia, colegul său de partid, Laurențiu Goanță, a fost promovat în Consiliul de Supraveghere al companiei energetice. O mișcare ce ridică serioase semne de întrebare despre coerența și onestitatea inițiativelor anunțate.

Mai mult decât atât, Radu Miruță a fost deja vizat de presă în mai multe anchete care arată cum apropiați ai săi sau membri ai USR au fost numiți în funcții cheie, aparent pe criterii discutabile. Un exemplu notoriu este numirea lui Marius Mărgeloiu ca secretar de stat în Ministerul Economiei, un fost coleg de clasă al ministrului și, potrivit unor articole apărute în GorjOnline, fost jucător de poker. Mărgeloiu nu s-a remarcat anterior printr-o carieră administrativă sau economică solidă, ceea ce alimentează suspiciunile privind o numire strict politică și bazată pe prietenia legată în anii de liceu. De asemenea, numele lui Miruță a fost asociat și cu controversele de la Avioane Craiova, unde mai mulți membri ai USR ar fi fost susținuți pentru funcții de conducere, în ciuda lipsei unei selecții transparente sau a unor CV-uri convingătoare.

În acest context, apelurile lui Radu Miruță la „curățenie” și „reformă” în sectorul energetic par mai degrabă un exercițiu de imagine decât o politică reală de profesionalizare a companiilor de stat. Mesajul său anti-clientelism devine greu de crezut atunci când este rostit de un ministru care își impune colegii de partid în posturi strategice, fără concurs, fără transparență și fără consultare publică. Este greu de spus dacă Miruță mizează pe memoria scurtă a electoratului sau pe lipsa de reacție din partea instituțiilor. Și totuși, ipocrizia are un nume și o funcție.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *