PoliticăUltima oră

Deputat de Gorj: Miniștrii Energiei au sabotat industria cărbunelui într-un mod perfid!

Deputatul AUR Gorj, Ionelia Priescu, se așteaptă ca, la 1 ianuarie 2026, să se închidă Complexul Energetic Oltenia, conform planului de restructurare a companiei.

Ionelia Priescu nu crede în declarațiile ministrului Energiei, Bogdan Ivan, privind demersurile la Comisia Europenă pentru prelungirea cu 5 ani a vieții Complexului Energetic Oltenia. Deputatul AUR Gorj spune că afirmațiile lui Ivan sunt făcute cu scopul de a menține într-o stare de liniște Gorjul. Ionelia Priescu acuză că miniștrii Energiei au sabotat, de-a lungul anilor, industria cărbunelui “într-un mod perfid”.

“Cred că se va închide. Tot ce apare, acum, acele declarații că, totuși, va exista o prelungire, că termenelor li s-a mai acordat încă trei luni și așa mai departe sunt, de fapt, lucruri menite să mențină județul Gorj într-o stare de liniște. Dar tot ce am văzut, până acum, fie sub Virgil Popescu, fie sub Sebastian Burduja, sau chiar Videanu, care e mai vechi, ne arată că toți au sabotat industria cărbunelui într-un mod perfid. Suntem, în acest moment, martorii unei crime împotriva României. O crimă comisă chiar de propriii guvernanți. De ce ai noștri acceptă să închidă producția pe cărbune înaintea altor țări? De ce acceptă ca România să fie, practic, un cobai al experimentelor globaliste? Birocrații de la Bruxelles au acel plan Green Deal și acolo unde găsesc guvernanți slabi, cum e cazul României, îl pot aplica în întregime. Acolo unde găsesc lideri, adevărați lideri pe care, din păcate, România nu îi are, acum, în frunte, cum e cazul Poloniei, există un răspuns ferm din partea guvernanților: că vor exploata cărbunele până când se termină. România de ce nu poate avea o astfel de atitudine? Totul ține de o guvernare slabă sau una puternică. Din păcate, noi suntem în prima categorie”, spune parlamentarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *