
Florin Papuc a acuzat că ar fi fost exclus din partid pentru că ar fi refuzat să-l lase în pace pe primarul PSD al comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, și să-i voteze proiectele de hotărâre, așa cum i-ar fi cerut Radu Miruță. Alesul local a anunțatcă va contesta decizia de excludere la forurile de conducere ale USR-PLUS și în instanța de judecată. Deputatul Radu Miruță neagă că i-ar fi spus lui Florin Papuc să nu-l mai atace pe primarul Mădălin Ungureanu și să-i voteze proiectele de hotărâre. “A tot încălcat agresiv statutul USR. Am încercat să stau de vorbă cu el. Am primit de foarte mult timp propuneri de excluderea a sa din partid de la o parte din colegi, dar eu m-am opus unui astfel de demers. Declarațiile și acțiunile pe care le-a făcut în spațiul public au afectat imaginea organizației de partid. Eu nu am avut nicio discuție cu Florin Papuc în care să-i transmit să-l lase în pace pe primarul comunei Bălești. Este o minciună sfruntată. Este o poveste inventată. Cum să voteze un consilier USR proiectele PSD? Nu există așa ceva niciunde în județ. Avem o decizie la nivelul partidului care interzice asigurarea unor majorități Partidului Social Democrat”, a conchis liderul USR-PLUS Gorj, deputatul Radu Miruță.




