Politică

DEZVĂLUIRE. Romanescu spune cine NU l-a vrut candidat la primărie

Primarul liberal al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a dezvăluit că liderul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, nu l-a vrut pe Marcel Romanescu candidat la Primăria Târgu-Jiu, la alegerile locale din toamna anului trecut.

Marcel Romanescu a venit, marți, cu precizări după ce, duminică, deputatul Dan Vîlceanu, a spus, în discursul din timpul conferinței județene de alegeri că, deși i s-a recomandat să caute alt candidat la primăria Târgu-Jiu, l-a desemnat tot pe actualul edil. Primarul Târgu-Jiului spune că persoana care nu l-a vrut candidat este Ludovic Orban. Marcel Romanescu spune că era normal ca liderul PNL să aibă o astfel de poziție, având în vedere că i-a cerut demisia din fruntea partidului, în urmă cu trei ani. “Este clar că, în 2016, nu m-au vrut cei care conduceau destinele PNL și fostului PD. Sunt sigur că a fost o înțelegere făcută la București cu cei din Gorj. La alegerile de anul trecut, am înțeles că domnul Vîlceanu ar fi primit un mesaj de la Ludovic Orban că ar fi bine să își găsească candidat la Târgu Jiu. Sunt sigur că la experiența domnului Vîlceanu știa foarte bine că Primăria Târgu Jiu o câștiga tot Marcel Romanescu și, de aceea, mă bucur că a păstrat candidatul. Nu a negat nici Ludovic Orban că ar fi avut o astfel de discuție. Sincer, după ce i-am cerut demisia, nu mă așteptam ca Ludovic Orban să mă iubească atât de mult. Sunt singurul din Partidul Național Liberal care a avut curajul în ultimii patru ani de zile să-i ceară demisia. Astăzi, văd că sunt mai mulți care și-ar dori să nu mai dețină funcția de președinte. Eu spun acest lucru de 3 ani de zile”, a conchis Marcel Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *