Sport

Doar 7 cluburi din 20 au obținut din prima certificarea pentru noul sezon de Liga 2

Doar șapte cluburi dintre cele 20 care și-au depus dosarul pentru obținerea certificării pentru noul sezon de Liga 2, ediția 2020/2021, au obținut dreptul de a evolua în eșalonul secund fără sancțiuni, după ce au îndeplinit cu brio cerințele Federației Române de Fotbal. Printre cele 13 cu probleme se numără echipe ca ”U” Cluj, ASU Poli, Ripensia, Pandurii, Viitorul Padurii, SCM Gloria Buzău, CSM Reșița sau ”FC U” Craiova. Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 2 expiră astăzi, 20 iulie, iar informațiile Liga2.ro sunt că până la ora 24:00 vor depune cerere toate echipele care au acest drept.

Aceste ultime zile ale lunii iulie sunt cele în care se va decide dacă toate cele 20 de echipe care aveau dreptul să depună dosarul pentru obținerea certificării pentru noul sezon al Ligii 2 vor și primi certificarea. Așa se numește în mod oficial ceea ce la Liga 1 se intitulează licențiere.

Șapte cluburi au obținut din prima certificarea pentru Liga 2, ediția 2020/2021

Dacă primele șase clasate din Liga 2, cele care participă acum în play-off-ul de promovare, au depus actele pentru obținerea licențierii de Liga 1 și au și obținut-o, Turris Oltul fiind singura care a primit-o la apel, cu sancțiune financiară, în rest, 12 echipe din Liga 2, ocupantele pozițiilor 7-18 în sezonul regulat, respectiv opt echipe din Liga 3 au aplicat actele pentru a primi certificarea pentru noua ediție a eșalonului secund, 2020-2021. Dintre aceste 20 de cluburi, doar șapte au primit certificarea din prima. Este vorba despre Metaloglobus, Farul, Dunărea Călăraşi, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Unirea Slobozia și CSM Slatina

13 echipe cu probleme. Toate au ajuns pe mâna Comisiei de Disciplină și Etică a FRF

”Comisia de certificare a îndeplinirii condițiilor minime de participare în Liga 2” a descoperit probleme la celelalte 13 cluburi, printre acestea regăsindu-se și unele cu nume important în fotbalul românesc, precum ”U” Cluj, ASU Poli, Pandurii, Ripensia, CSM Reșița sau ”FC U” Craiova. Celelalte echipe cu dosarele incomplete la termenul limită sunt: SCM Gloria Buzău, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Aerostar Bacău, Mostiștea Ulmu, Progresul Spartac, Fotbal Comuna Recea și Minaur Baia Mare.

Acestea au avut mici probleme, de completare a dosarului, din acest motiv fiind sesizată, în cazul tuturor 13, Comisia de Disciplină și Etică a FRF. Aici, fiecare club cu probleme a avut termen până astăzi să și le regleze, altfel riscă sancțiuni financiare ori, în cazul cel mai rău, să nu primească certificarea pentru noul sezon, deci să nu i se dea dreptul să joace în Liga 2.

Sancțiunile financiare sunt între 3.000 și 10.000 de lei.

În situația în care verdictul dat de Comisia de Disciplină și Etică a FRF nu mulțumește, atunci respectivul club are și varianta de a merge la Comisia de Apel, care în perioada 25-30 iulie se va pronunța la rândul ei. Ulterior, FRF va anunța în mod oficial cluburile care au primit certificarea pentru sezonul 2020/2021 de Liga 2, cu sau fără sancțiuni financiare.

Auraș Brașoveanu: ”Am încredere că toate cluburile își vor regla problemele”

Auraș Brașoveanu, unul dintre cei doi reprezentanți ai cluburilor de Liga 2 în Comitetul Executiv al FRF și președinte executiv al clubului Concordia Chiajna, inițiator și fost președinte al acestei comisii de certificare pentru Liga 2, este încrezător că aceste echipe cu probleme vor reuși să își completeze dosarele și să obțină dreptul de a evolua în eșalonul secund.

”Am încredere că toate cluburile își vor regla problemele ivite în urma evaluării dosarelor, pentru că nu sunt lucruri care nu pot fi reglate. Dosarul nu este atât de simplu de alcătuit. Este amplu. Având experiența anului trecut, sunt convins că toate cluburile aflate în situația de a se prezenta în fața Comisiei de Disciplină își vor rezolva problemele, pentru că știu că nu sunt probleme de fond, ci probleme de procedură și de completare a dosarului. Am avut discuții cu toate cluburile. Toți cei care mi-au cerut spijinul au fost consiliați”, a spus, pentru Liga2.ro, Auraș Brașoveanu.

Conducătorul Concordiei Chiajne a explicat și de ce clubul său nu a anunțat până acum faptul că a primit certificarea, spre deosebire de Farul și Dunărea Călărași, singurele dintre cele șapte care au făcut publică această informație privind situația lor.

”Nu mă laud că am luat certificarea, pentru că nu pot să fac din ceva normal un titlu de glorie: «Domnule, am luat certificatul». Este ceva normal. Nu pot să ies eu, Chiajna, că am luat certificatul. Noi am preferat să nu ieșim să spunem că am luat, pentru că e ceva normal. E un lucru normal, vizavi de pretențiile pe care le are CS Concordia Chiajna”, a spus Brașoveanu.

Doar Unirea Slobozia și CSM Slatina dintre cele care urcă sau ar putea urca din Liga 3 au primit certificarea din prima

Printre echipele din Liga 3 care au depus dosarul de certificare la Liga 2 s-au aflat, pe lângă nou-promovarele Aerostar Bacău și U Craiova 1948 SA, și cele care vor participa la barajul pentru obținerea promovării în eșalonul secund. În cazul în care vor câștiga dubla manșă, aceste echipe să aibă primit dreptul de a evolua în această competiție.

Este vorba despre Unirea Slobozia, Mostiștea Ulmu (ambele din Seria 2), Progresul Spartac, CSM Slatina (ambele din Seria 3), Minaur Baia Mare și Fotbal Comuna Recea (ambele din Seria 5). Cele trei baraje de promovare în Liga 2 au turul programa în data de 5 august, iar returul la data de 9 august.

Dintre acestea opt, doar Unirea Slobozia și CSM Slatina au îndeplinit din prima criteriile minime pentru participarea în noua ediție a Ligii 2. Restul echipelor, printre care și ”FC U” Craiova vor ajunge la Comisia de Disciplină și Etică a FRF și riscă sancțiuni financiare.

20 iulie, ultima zi în care echipele se pot înscrie în Liga 2

Altfel, astăzi, 20 iulie, la ora 24:00, este termenul limită pentru înscrierea în noua ediție a Ligii 2, 2019/2020.

Din informațiile Liga2.ro, toate cluburile au intenția de a se înscrie, cele care nu au făcut-o până acum urmând să depună cererea până la miezul nopții.

În cazul în care vor reveni asupra deciziei, acestea se pot retrage din competiție fără să fie sancționate și să se înscrie în Liga 3 cu o săptămână înainte de tragerea la sorți pentru stabilirea programului meciurilor, tragere care momentan încă nu are un termen.

Echipe care au depus dosarul pentru obținerea certificării: Metaloglobus Bucureşti, SCM Gloria Buzău, Farul Constanţa, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călăraşi, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Pandurii Târgu Jiu (toate 12 din Liga 2), Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, Mostiştea Ulmu, Progresul Spartac, CSM Slatina, U Craiova 1948 SA, Fotbal Comuna Recea, Minaur Baia Mare (toate 8 din Liga 3);

Cluburile care au obținut certificarea din prima: Metaloglobus Bucureşti, Farul Constanţa, Dunărea Călăraşi, Concordia Chiajna, FK Csikszereda, Unirea Slobozia, CSM Slatina;

Cluburile care au avut probleme cu obținerea certificării: Aerostar Bacău, Fotbal Comuna Recea, ASU Politehnica Timișoara, CSM Reșița, Minaur Baia Mare, Mostiștea Ulmu, Pandurii Târgu Jiu, Progresul Spartac, Ripensia Timișoara, SCM Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, U Craiova 1948 SA.

Echipe care au aplicat și obținut licența pentru Liga 1 și nu au fost nevoite să depună și dosarul pentru certificarea pentru Liga 2: UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești, FC Rapid.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *