Dezvăluiri

DOCUMENT. Senatorul Iordache deține controlul în BPJ al PNL. Deputații Vîlceanu și Pecingină, excluși?

Timp de trei zile, de la dizolvarea Biroului Permanent Județean al PNL Gorj au circulat informații, pe surse, cu privire la cei care au prins un loc în noul for de conducere al organizației județene, după preluarea conducerii acesteia de deputatul Gigel Știrbu și înlăturarea fostului președinte Dan Vîlceanu. Inițial, s-a crezut că e un BPJ pestriț, iar polii de influență îi vor deține senatorul Ion Iordache, deputatul Dan Vîlceanu și primarul municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, iar lupta pentru fotoliul de președinte va fi una strânsă. În tot acest timp, lista cu cei 37 de liberali din BPJ a rămas secretă, tocmai pentru a mai putea fi făcute permutări. Odată cu apariția acesteia, lucrurile sunt deja clare: Ion Iordache deține controlul total în noul BPJ al PNL, cu toate că unii dintre oamenii săi abia și-au semnat adeziunile.

Noua structură de conducere a PNL Gorj are în componență 22 de primari liberali, chiar și pe cei care ”s-au pupat” cu social-democrații, în ultima vreme. Din lista cu membrii Biroului Permanent Județean interimar, ”Anexa deciziei BPN nr.28”, lipsesc însă deputații Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, în schimb a apărut senatorul Ion Iordache, revenit în partid, în urmă cu două zile, și oamenii acestuia care l-au urmat și pe la ALDE sau Forța Dreptei.

Prefectul județului, Cristina Cilibiu, face parte din BPJ, deși, în urmă cu două luni anunțase că a demisionat din PNL. Administratorul public al orașului Turceni, Laurențiu Sanda, a fost cooptat și el în forul de conducere al PNL, alături de Cosmin Trufelea, șeful carierei Roșia și Marius Mănescu, directorul OCPI, precum și pe consilierul județean Constantin Popescu.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu e tocmai singur în BPJ, ci îl are alături pe viceprimarul Bogdan Bejinaru.

În noua structură, singurii ”rătăciți” din tabăra lui Dan Vîlceanu sunt Iulian Popescu, fost secretar de stat, prezentat ”antreprenor” și consilierii județeni Dragoș Păsărin și Mihai Olaru.

Din noul BPJ mai fac parte președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, prim-vicepreședintele TNL Gorj, Andrei Porei, directorul Decathlon, Alin Cărăgui, femeia de afaceri Delia Răuț și președintele seniorilor liberali Constantin Dumitrescu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button