Instanța de judecată a adăugat la pedeapsa stabilită și alte condamnări pe care cei doi le-au suferit anterior. Mirela Gabriela Neagu a fost condamnată la patru ani și zece luni de închisoare: „Contopește, în baza art. 38 alin. 2 C.p. raportat la art. 39 al.1 lit.b C.p., pedepsele aplicate inculpatei D (fostă N) MG, o pedeapsă rezultantă cu închisoarea de 4 ani și 10 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară,în baza art. 67 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 2 ani , a interzicerii exercitării drepturilor prevăzut de art. 66 alin. 1 lit.a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa conform art. 68 Cod penal,?i de pedeapsa accesorie ,în baza art. 65 alin. 1, 3 Cod penal, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcţii publice, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară“, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.
De asemenea, Constantin Laurențiu Dragne a fost condamnat la o pedeapsă de patru ani și patru luni pentru complicitate la furt și lipsire de libertate.
Cei doi au fost obligați să achite despăgubiri de peste 5.000 de lei părții vătămate, contravaloarea unui telefon mobil pe care l-au furat.
0 182