
Profesorul Alin Dumitru Negomireanu, profesor titular la Școală Gimnazială ”Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu a solicitat Corpului de Control al ministrului Educației sa verifice amănunțit planul de încadrare de la Liceul Tehnologic Țicleni pentru anul școlar 2024-2025 care se va încheia în această toamnă, dar și pentru anii școlar 2023-2025, 2022-2023. În opinia de reclamantului, la această unitate de învățământ ar fi suspiciuni că din cele nouă norme didactice de baza se ajunge la 14 norme la plata cu ora. Profesorul susține că ar fi identificat două situații flagrante cu doi profesori pensionari menținuți la plata cu ora. Este vorba despre profesorul Marcel Istrate, pensionat, care preda matematică și informatică dar nu ar avea pregătirea necesara, adică specializarea Informatică nu o are în acte. Respectivul ar fi plătit că personal calificat, susține prof.Negomireanu, care cere astfel o verificare a situației.

Un alt exemplu este păstrarea la catedra a profesorului pensionar Gogonea Vasile care ar fi primit, până anul trecut, ore de socio-umane, fapt care ar ridica problema transparenței și necesitații încadrării respectivilor, conform solicitării sale scrise transmise Ministerului Educației.
„Aceste practici ar indica posibile aranjamente care nu afectează doar bugetul instituției, ci și calitatea actului educațional prin încredințarea orelor unor persoane care nu îndeplinesc criteriile necesare”, transmite Negomireanu, care a sesizat mai multe abuzuri în ceea ce îl privește.




