Știri externe

Doi șoferi români de TIR, legați fedeleș într-o parcare din Franța, după ce au furat motorină

Doi șoferi români de TIR au fost prinși în timp ce furau motorina dintr-o parcare din Franța. Bărbații au fost legați fedeleș și duși la secția de poliție.

Șoferii de TIR au fost prinși golind motorina din rezervorul unui alt coleg, tot român! Incidentul, făcut public pe Facebook, a avut loc într-o parcare de pe D300 din Franța, în zona Capelle-Brouk.

Hoții au fost legați fedeleș de colegii lor și duși la poliție, pentru a-și primi pedeapsa legală. Fotografiile au fost publicate într-un grup dedicat șoferilor români din Europa.

„Cred că pentru o perioadă nu o să mai fure motorină. Parcare D300. Amândouă camioanele sechestrate și șoferi arestați!“, a scris Dumitru B pe Facebook.

„Vor slăbi la pușcărie pentru niște litri de motorină” / „100 de ani pușcărie” / „Bravo”, sunt doar câteva din comentariile primite.

Nu este primul caz de acest gen

În luna martie, alți doi șoferi români au vrut să fure motorina dintr-o parcare din Strasbourg. Aceștia au fost prinși însă în toiul nopții și imobilizați, după care a venit poliția.

Asupra lor hoții aveau „trusa” folosită la furtul de motorină, bidoane și un furtun special pentru asemenea „activități”.

Doi români au furat sute de litri de motorină în Italia. Metoda i-a surprins până și pe polițiști

Doi români au fost reținuți în Italia după ce au furat aproape jumătate de tonă de motorină din mai multe vehicule, folosindu-se de un dispozitiv ingenios.

Polițiștii italieni au fost anunțați zilele trecute, de către un șofer de TIR din Polonia, că acesta a identificat lipsa unei cantități importante de carburant în timp ce se afla într-un spațiu de servicii de pe autostrada A21, care leagă Torino de Brescia, după cum informează site-ul Alessandria News.

Polonezul anunțase că a identificat doi suspecți, care au părăsit spațiul de servicii într-un camion.

Polițiștii au instituit mai multe filtre de-a lungul autostrăzii, iar într-un alt spațiu de servicii de pe șoseaua de mare viteză au depistat camionul descris de către șoferul polonez.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close