SocialUltima oră

Doi tineri din sistemul de protecție specială au primit locuințe ANL cu ajutorul DGASPC Gorj

În zi de mare sărbătoare creștină, pe 8 septembrie 2022, doi tineri din sistemul de protecție specială au primit câte o garsonieră ANL din partea municipalității, ca urmare a demersurilor întreprinse de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, prin Centrul de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării copilului în familie din cadrul CSCCNS Târgu-Jiu. Locuințele se află în cartierul Narciselor, zonă în care, în perioada imediat următoare, se vor muta alți doi beneficiari ai CSCCNS Târgu-Jiu. Toți acești tineri au fost sprijiniți de către Centrul de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării copilului în familie din cadrul CSCCNS Târgu-Jiu și pentru găsirea unui loc de muncă, astfel că la ora actuală ei sunt angajați în diverse domenii de activitate și sunt pregătiți pentru a începe o nouă viață.
De asemenea, pe parcursul anului trecut, specialiștii Centrului de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării copilului în familie din cadrul CSCCNS Târgu-Jiu au reușit să angajeze 11 tineri cu dizabilități, iar alți 5 tineri au fost angajați de la începutul acestui an, până în prezent. Este vorba despre tineri de peste 18 ani, absolvenți, care urmează să părăsească sistemul de protecție.
Ne bucurăm că am reușit să venim în sprijinul acestor tineri, astfel încât ei să se integreze în societate și să aibă o viață liniștită.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button