Regretata actriță avea 71 de ani
Timp de patru decenii, regretata actriță a încântat publicul de pe scena Teatrului Nottara.
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a fost mesajul reprezentanților UNITER.
Anca Bejenaru a strălucit pe scena Teatrului Nottara, remarcându-se în spectacole precum Mizerie și noblețe, Copiii soarelui, Cum vă place, Henric al IV-lea, Revizorul, Roman teatral, Mult zgomot pentru nimic, Iubirea la oameni sau Cumetrele. Ultimul său rol a fost cel al bunicii Aurora în Fetele Pelican (2022), în regia lui Horia Suru.
Ultim omagiu
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la actrița Anca Bejenaru o pot face sâmbătă, 28 iunie, între orele 10:00 și 12:00, în foaierul Teatrului Nottara din București, unde trupul neînsuflețit va fi depus pentru un ultim omagiu. La ora 13:00, sicriul va fi transportat la Capela Cimitirului Bellu. Slujba de înmormântare va avea loc la Cimitirul Străulești 2.
Reprezentanții Teatrului Notarra au vorbit despre cariera impresionantă a actriței.
„Rafinament, eleganță, dar și un ascuțit simț al umorului, îmbinat cu o neobosită curiozitate de a explora infinitele universuri ale teatrului – Anca Bejenaru (născută pe 12 noiembrie 1953) a adus în lumina reflectoarelor personaje memorabile, complexe, pe care le-a oferit publicului cu pasiune și iubire”, au arătat aceștia.