Nelu Tomulescu, economist la Serviciul Managementul Calității din cadrul Spitalului Judetean de Urgență Târgu Jiu, a decedat aseară în timp ce era internat în unitatea medicală, la Terapie Intensivă. Se confrunta, de mai puțin de doi ani, cu o boală grea care a pus familia și pacientul pe numeroase drumuri pentru a găsi remediul atât de necesar. Din păcate, Nelu Tomulescu nu a învins în lupta pentru viață, iar în urma sa rămân doar regrete, dragostea familiei și respectul colegilor și a cunoscuților.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colegii din cadrul Serviciului Managementul Calității, cât și ceilalți angajați ai unității medicale deplâng stingerea prematură din viață a domnului Ion Neluțu Tomulescu, economist la Serviciul Managementul Calității. Domnul Neluțu Tomulescu avea 58 de ani și era angajat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu de peste 28 de ani. De-a lungul carierei a ocupat funcțiile de șef al Serviciului Aprovizionare, dar și al Serviciului Managementul Calității; a contribuit la buna desfășurare a activității a unității medicale, făcându-și mereu datoria cu multă responsabilitate. Economist ca și formare profesională, domnul Neluțu Tomulescu a fost un om respectat pentru seriozitatea sa, fiind întotdeauna un exemplu de profesionalism pentru colegii săi, care îi vor simți lipsa. Ne vom aminti mereu de domnul Neluțu Tomulescu ca fiind un om care mereu oferea sprijin celor din jurul său și nu vom uita bunătatea sa, devotamentul pentru familia sa și contribuțiile valoroase în cadrul unității medicale. Cu profundă tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate”, este mesajul unității medicale din Târgu Jiu.
Acesta a fost urmat de alte zeci de mesaje similare care transmit condoleanțe familiei îndoliate și păreri de rău pentru Nelu Tomulescu. Economistul SJU era căsătorit și avea doi copii. Soția este asistent medical in cadrul SJU Târgu Jiu.




