Social

Donații în Târgul de la Polovragi pentru salvarea micuței Amina, grav bolnavă

Se fac donații în Târgul de la Polovragi pentru salvarea vieții micuței Amina Maracu, din Târgu Jiu, grav bolnavă. Fetița are 3 ani și are nevoie de tratamente medicale. Suferă de nanism și alte complicații apărute ca urmare a acestei boli. Mama fetei, Camelia Maracu, oferă figurine din ipsos contra donațiilor respective.

„În bâlciul de la Polovragi am acordat un nou sprijin financiar familiei Maracu familia micuței Amina Maria, în vârstă de 3 ani, din municipiul Târgu Jiu, bolnavă de nanism. Micuța Amina a suferit recent o intervenție chirurgicală menită să o ajute în lupta cu efectele bolii de care suferă. În perioada următoare vor avea loc și alte intervenții chirurgicale care îi vor fi de ajutor micuței. Acum doamna Camelia, mama Aminei, luptă pentru a strânge banii necesari recuperării ulterioare intervențiilor chirurgicale. Doamna Camelia oferă în bâlciul de la Polovragi figurine de ipsos pe care copiii le pot colora, iar cei care doresc pot lăsa o donație în urna asociației „Aminelu. Așa cum am promis eu sunt și voi rămâne alături de această familie atât cât va fi nevoie pentru că eu știu ce înseamnă lupta cu probleme de sănătate. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns apelului meu de a ajuta precum și tuturor celor care au facilitat accesul doamnei Camelia în bâlciul de la Polovragi.”, a declarat Nicolae Simionescu, persoană imobilizată în scaunul rulant și consilier parlamentar.
Cont pentru donații: RO46BTRLRONCRT0640070401
Asociația „Aminelu”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *