Eveniment

Dotări noi pentru Poliția Gorj

Angajații IPJ Gorj au fost dotaţi, miercuri, cu 18 autospeciale noi, care fac parte din programul de reînnoire a parcului auto al Poliţiei Române derulat de Ministerul Afacerilor Interne. Mașinile sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare. Autospecialele vor putea fi văzute pe raza întregului judeţ, trei fiind distribuite în dotarea Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, trei Serviciului Rutier, una Biroului Județean de Poliţie Transporturi Gorj, una Poliției Orașului Novaci, o autospecială a ajuns la Poliția Orașului Rovinari, una la Târgu Cărbunești, una la Poliția Municipiul Motru, una la Poliția Orașului Turceni şi șase au fost repartizate posturilor de poliţie comunală, respectiv Posturilor de Poliție Bălești, Bâlteni, Runcu, Țânțăreni, Scoarța și Polovragi. Miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și secretarul de stat, chestor-șef de poliție Bogdan Despescu au participat la evenimentul de prezentare a noilor achiziții de echipament, armament și muniție, care vor intra în dotarea polițiștilor.

„Această tehnică nouă pe care dumneavoastră ați primit-o astăzi, este un prim pas. Toți colegii de la ordine publică, de la rutieră, vor fi dotați cu armament de ultimă generație. Acest lucru este un mesaj și un semnal pentru infractori. Am spus, încă de la începutul mandatului meu, toleranță zero față de infracționalitate, de rețele de crimă organizată, rețele de trafic de persoane. Aceste dotări ne oferă posibilitatea să ne confruntăm cu răufăcătorii, care pun în pericol viața și bunurile cetățenilor.(…) Prețul de achiziție a unui pistol este de aproximativ 1.900 de lei cu TVA și este unul foarte bun, mult sub prețul pieței, pistoalele fiind cumpărate direct de la producători, iar linia de fabricație este în curs de instalare la Romarm, deci în România. Pentru mine, pentru Guvernul României, este o prioritate profesionalizarea Poliției Române și protecția tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne, dar și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului”, a declarat Marcel Vela. În cadrul evenimentului de înmânare a noilor mijloace de intervenție și protecție ale polițiștilor, ministrul Afacerilor Interne le-a oferit polițiștilor prezenți primele 100 de pistoale de calibru 9x19mm, marca Beretta.
Cele 25.000 de pistoale achiziționate de Inspectoratul General al Poliției Române urmează să fie distribuite până la finalul lunii august angajaților din teritoriu, după o reinstruire pe linia folosirii armamentului. În perioada următoare se va distribui primul lot de 5.000 de pistoale Beretta. În decursul acestui an au fost recepționate autospeciale noi, urmând ca, până la finalul anului, să se ajungă la peste 6.000, care vor fi distribuite structurilor din cadrul Poliției Române. De asemenea, și alte echipamente și mijloace tehnice pentru protecția polițiștilor, precum căști de protecție cu vizor, dispozitive de blocare a trecerii auto, veste antiglonț, maieuri de protecție, 6.000 de body-camera vor intra în dotarea polițiștilor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *