Actualitate

Edilitara, patru ani consecutivi pe profit! Cum a ajuns societatea municipală să economisească și să premieze angajații

Într-un peisaj economic în care multe societăți publice se luptă să rămână pe linia de plutire, Edilitara Public SA, compania aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, marchează încă un an cu rezultat pozitiv. Performanța financiară vine pe fondul unei politici riguroase de control al costurilor și al unei competiții reale în procedurile de achiziții, care a permis adjudecarea contractelor la prețuri mai mici și, implicit, economii consistente la bugetul societății.

Edilitara Public SA, societatea deținută de Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, a încheiat anul precedent cu un profit de aproximativ 600.000 de lei. Este al patrulea an, consecutiv, în care Edilitara înregistrează un rezultat financiar pozitiv. Acest rezultatul financiar a fost determinat și de faptul că au fost reduse cheltuielile considerabil, în contextul în care la procedurile de licitație organizate de societate, a existat concurență între firmele participante, iar adjudecarea licitațiilor la prețul cel mai mic a adus economie la bugetul Edilitara. În acest context financiar favorabil, cei 520 de salariați ai Edilitara vor primi aproximativ 500 de lei net fiecare din economia la fondul de salarii.
Din perspectiva guvernanței corporative, conducerea societății mizează pe prudență financiară și pe o structură de costuri flexibilă. Directorul general, Adrian Dăianu, explică faptul că stabilitatea actuală depinde direct de alocările bugetare ale anului în curs.

„Contextul economic național nu influențează negativ societatea și, deocamdată, nu se pune problema ca Edilitara să disponibilizeze salariați, însă totul depinde de bugetul care ne va fi alocat pentru anul acesta. Dacă vom primi același buget ca anul trecut, nu vom da oameni afară, iar dacă vom primi cu 10% mai puțini bani, cum se preconizează, eventual o să umblăm la personalul TESA, exclus la muncitori. Financiar suntem bine și datorită Primăriei Municipiului Tg-Jiu. Potrivit unei analize, din punct de vedere al integrării mai multor servicii, suntem cam unici în țară, dacă este să luăm în calcul faptul că, societatea desfășoară activități în13 domenii de activitate, de la administrarea bazei sportive de la stadion, stație de asfalt, drumuri, salubritate, spații verzi, etc”, a declarat directorul general al Edilitara Public SA, Adrian Dăianu.

Un alt element relevant pentru zona de management public îl reprezintă reorganizarea conducerii.

Există informații potrivit cărora, în luna mai, după ce directorilor Edilitara le vor expira mandatele, procedura de selecție urmează să fie declanșată pentru ocuparea a trei posturi de directori, cu două mai puțin decât cele aflate în prezent în organigrama societății.

La nivelul autorității locale, performanța Edilitara este privită ca un indicator al stabilității serviciilor municipale.

Și primarul Municipiului Tg-Jiu, Marcel Romanescu, i-a felicitat, în urmă cu câteva zile, pe cei care conduc societatea, că au reușit, în ultimii patru ani, să mențină Edilitara pe profit. „Vreau să le mulțumesc dumnealor, dar, în primul rând angajaților din cadrul societății Edilitara pentru toate eforturile pe care le-au făcut în ultimii ani și, în mod deosebit, anul trecut. Îi asigur pe toți că autoritatea publică locală va susține în continuare activitatea societății pentru faptul că cetățenii municipiului observă zi de zi că Edilitara este alături de ei”, a afirmat Romanescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *