Dezvăluiri

Greva foamei în fața Ministerului Energiei, amânată. Revendicările minerilor

Liderii sindicali din cadrul Minprest Serv SA Rovinari au vrut să intre, joi, în greva foamei în fața Ministerului Energiei, dar au amânat protestul extrem.

Sindicaliștii din Minprest Rovinari au decis să amâne greva foamei pe motiv că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, este plecat, joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția. Liderii sindicali au pregătit o listă cu revendicări. Solicită stoparea concedierilor colective, în contextul în care deja, la începutul anului, au fost disponibilizați peste 100 de angajați ai societății prestatoare. Cosmin Bivolaru, președintele Sindicatului Alfa Minprest, cere și încadrarea salariaților prestatorului la condiții speciale de muncă, ca minerii din CE Oltenia, pentru a se putea pensiona mai devreme.

„O parte din colegii mei, în special conducerea sindicatului, luaseră o hotărâre, adică asta e voluntară, să ne înțelegem, deci nu organizează sindicatul așa ceva. Este un protest extrem, care n-ar trebui să se întâmple, în primul rând. Aveam și o listă de revendicări, printre ele partea asta cu concedierile colective, să se găsească buget pentru ele, să nu se mai întâmple și alte concedieri, anul ăsta. Vă dați seama ce înseamnă să faci un buget croit pe ceva ce ai, la momentul de față, și după aia să te trezești când se aprobă bugetul, martie, aprilie, mai, că, anul trecut, s-a aprobat în octombrie, să te trezești că, de fapt, bugetul e suprarealist. Ca atare, poți să te trezești să nu mai ai salarii pentru niciun salariat. Salarii și ce mai avem și noi, bonusuri. Deci, sunt niște probleme. Plus salariul minim pe economie, cum deja s-a anunțat oficial, crește, începând cu luna iulie. Crescând salariul, automat Minprest-ul va avea nevoie de restul de bani pentru majoritatea salariaților, cred că sunt vreo 600 de salariați, iar 300 de lei ori 600 sunt bani foarte mulți, pe care, la fel, ni-i dorim, dar printr-un acord scris, adică să nu stăm, că am mai pățit o dată treaba asta, de ni s-a dat pe ultimele două luni diferența de minim pe economie. Noi, efectiv, în momentul de față, dacă nu ni se dau diferențele, de exemplu, pentru minim pe economie, n-o să avem fond de salarii.E mult de discutat cu ministrul. Plus ce discutam din urmă, adică să nu stăm și să facem pași pe partea de legea pensiilor, că vă spun și o tot spun, acum, avem și ceva documente, o să ne mai vină ceva documente în așa fel încât să putem să încadrăm și pe oamenii ăștia la Minprest tot la fel, în grupele de muncă. Că dacă sunt încadrați și recunoscuți conform legii, automat ar dispărea toată treaba asta cu concedierile. Avem, de exemplu, acum, Motru, Lupoaia, toată partea aia de acolo și chiar și Roșiuța, aici, foarte mulți oameni care au 57, 58, 59 de ani, deci ăia automat nu mai plecau, acum, în preaviz acasă, nu mai erau în preaviz și în concediere și automat se duceau oamenii normal la pensie, că au lucrat 40 de ani în carieră”, a precizat liderul sindical.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *