EvenimentUltima oră

Ei sunt traficanții de droguri reținuți după perchezițiile de amploare ale DIICOT, în Gorj, Mehedinți și Timiș! Vindeau droguri și minorilor

Tribunalul Gorj a menținut ieri, măsura arestării preventive(pentru 13) și a controlului judiciar( pentru 2) în cazul celor 15 tineri din Gorj, Mehedinți și Timiș trimiși în judecată pentru constituire de grup infracțional, consum si trafic de droguri. Este vorba de un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, după perchezițiile din aprilie! În urma activităţilor au fost descoperite şi ridicate 80 de grame de fragmente vegetale, aflate în curs de expertizare, diferite recipiente şi pungi conţinând substanţă vegetală, resturi de ţigarete confecţionate artizanal, grindere, cântare de mare precizie, plicuri tip zipplock, înscrisuri, coduri QR, două pistoale cu bile, şapte butelii cu gaz, nouă carduri aircrash, dispozitive de stocare a datelor, precum şi alte mijloace de probă.
Este vorba despre inculpații:
-Grama Florin Mădălin, care pare unul dintre liderul grupării, având 422 de acte materiale stabilite de anchetatori. Acesta este reținut și trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(422 acte materiale), trafic de droguri de risc, în formă continuată(2 acte materiale), efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(419 acte materiale), deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept, punere la dispoziție a unei locuințe pentru consumul de droguri de risc/de mare risc și punere la dispoziție a unei locuințe pentru consumul de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
-Stan Florin, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc formă continuată(72 acte materiale), trafic de droguri de risc, în formă continuată(2 acte materiale) și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(70 acte materiale).
-Ciugu Dănuț Alexandru, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(286 acte materiale) și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(286 acte materiale.
-Vasilache Marian Cornel, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(58 acte materiale) și trafic de droguri de risc, în formă continuată(58 acte materiale).
-Picincu Ion Adrian,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(49 acte materiale).
-Mrejeru Constantin Iulian, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, în formă continuată(26 acte materiale), deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(78 acte materiale).
-Tomoescu Alexandru Mihai, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(178 acte materiale) și trafic de droguri de risc, în formă continuată(48 acte materiale).
-Ciucea Dumitru Cristian, ce pare unul dintre liderii grupării, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(500 acte materiale), efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(499 acte materiale) și punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul de droguri de mare risc.
-Pescaru Alexandra Mădălina, zisă „Coca”, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(3 acte materiale), efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive(134 acte materiale)și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
-Ardeleanu Ionuț Gabriel, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, fără drept și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(57 acte materiale)
-Pisten Raul Andrei, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat,efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(35 acte materiale).
-Mălăncuț Tiberiu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(150 acte materiale)
-Bîzu Dragoș Aristică, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată(304 acte materiale).
Pentru respectivii instanța a menținut măsura arestului preventiv, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 zile.
-Priboi Adrian, inculpat și el în dosar, rămâne sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată
(192 acte materiale). Menține măsura controlului judiciar, dispusă față de inculpatul Priboi Adrian, din Șimian, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile.
-Ganea Doru Costel, trimis în judecată pentru infracțiunea trafic de droguri de mare risc, în formă continuată(13 acte materiale). Menține măsura controlului judiciar, dispusă față de inculpatul Ganea Dodu Daniel Costel, din Rovinari, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile.

Screenshot

Peste 20 de percheziţii domiciliare au avut loc, în aprilie, în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din probele administrate a reieşit faptul că, la sfârşitul anului 2025, în judeţul Gorj, patru persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din comercializarea de substanţe interzise. Actele de urmărire penală au arătat că una dintre persoanele cercetate, iniţiatoare şi lider al grupării de criminalitate organizată, pe lângă activităţile de procurare şi vânzare de substanţe interzise, şi-ar fi asumat şi rolul de a-i învăţa pe ceilalţi membri modalităţi de prepare şi porţionare a drogurilor şi substanţelor psihoactive.Ulterior, la grupul infracţional ar fi aderat alte şapte persoane, având ca atribuţii principale transportarea şi vânzarea substanţelor interzise. Totodată, cercetările au reliefat că alte două persoane, neafiliate, dar aflate în anturajul grupării de criminalitate organizată, ar fi intrat în circuitul de comercializare de droguri de risc, mare risc şi produse psihoactive, procurate preponderent de la membrii grupului infracţional organizat. Investigaţiile au stabilit că membrii recrutaţi pentru operaţiunile de vânzare fie ar fi comercializat substanţele în mod direct, fie ar fi adoptat metoda dead drop, plasând „dozele” în diferite locaţii şi transmiţând coordonatele geografice cumpărătorilor, după ce aceştia ar fi efectuat plata.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *