Comisarul șef de poliție Florin Andrițoiu a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de șef al BICRFPC, iar potrivit rezultatelor publicate, în urmă cu două zile de către IPJ Gorj, ofițerul a obținut nota 9,66. Conform rezultatului final al concursului, celălalt competitor a obținut doar 4,68.
Comisarul șef Andrițoiu va conduce, coordona şi controla polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalităţii la Regimul Fondurilor Publice şi a Corupţiei și va trebui să analizeze şi să elaboreze strategii de acţiune pentru combaterea fenomenului infracţional în domeniul economic, precum și combaterea fraudelor economice în toate domeniile de activitate, potrivit atribuțiilor de serviciu.
Acesta activează de mulți ani în cadrul SICE și a instrumentat dosare cu prejudicii considerabile, care au ajuns, ulterior, în instanțele de judecată. Este important de menționat faptul că structura condusă de comisarul șef Andrițoiu desfăşoară activităţi investigative şi de cercetare penală, având în competență inclusiv corupţia, administrația publică și instituțiile bugetare, conflictul de interese sau achiziţiile publice.