
Concret
În urmă cu cinci zile, pe 12 august a.c., tânărul ofițer DGA, Giorgian Ciorîia, angajat la Direcția Județeană Anticorupţie Olt, a relatat, într-o postare pe Facebook, despre un incident în care a fost implicat pe 4 iulie a.c., la momentul susținerii examenului de licență în cadrul Universității ”Nicoale Titulescu”. Polițistul susţine că a fost intimidat la muncă de către conducerea DGA, după ce a intrat în conflict cu judecătorul Nicolescu Alin Sorin de la Înalta Curte, profesor în cadrul instituției de învățământ superior și supraveghetor la acel examen. Totul a pornit de la faptul că, în loc să se legitimeze cu buletinul, Ciorîia a scos legitimaţia de polițist. Nicolescu i-a cerut să se miște un pic mai repede, însă polițistul a replicat că, de fapt, studenţii, îl așteptaseră pe judecător, având în vedere că intrarea în săli ar fi trebuit să se facă începând cu ora 08:00, după cum susține polițistul în postarea de pe o rețea de socializare. Ulterior, situația s-a tensionat și mai mult, din cauză că polițistul replica la tot ce spunea judecătorul.
Magistratul a detaliat împrejurările incidentului, citat de presa centrală.
”Nu, greşeala mea e următoarea, trebuia să fac o sesizare scrisă din partea Universităţii, atitudinea lui a fost total nedemnă în timpul derulării examenului. Examenul a început într-adevăr la ora 8, dar erau foarte mulţi studenţi şi abia la 8.20 am ajuns la el. În loc să se legitimeze cu buletinul mi-a dat legitimaţia de poliţist ceea ce nu e în regulă.
Orice spuneam, vocifera, şi era un examen serios, i-am atras atenţia de mai multe ori, la un moment dat nişte fete, studente, mi-au atras atenţia că le deranjează, nu ştiu ce voia să facă, nu fac afirmaţii… totuşi, era un examen serios, e o relaţie profesor-elev, puţin respect aşa, puţin respect, bă’, totuşi, am 50 de ani, el are 23 sau 24!
Tot timpul.. Începuse la un moment dat cu mersul la veceu. I-am spus: „măi băieţică, măi copii… e examen serios, nu se merge tot timpul la veceu!” Total deplasat! Mi-a spus „atitudinea dvs e demnă de un judecător la ICCJ?”, un copil de 24 de ani să spună asta?”, a declarat judecătorul Nicolescu pentru Epoch Times.
Polițistul a susținut că Alin Nicolescu i-ar fi luat datele din cartea de identitate și i-ar fi transmis că va vorbi cu șeful său, directorul DGA Liviu Vasilescu, iar a doua zi după incident a fost chemat la o discuție de superiorul său și trimis la ÎCCJ pentru a-și cere scuze de la magistrat.
Cazul a fost prezentat, pe larg, de mare parte a presei centrale, iar detaliile complete ale incidentului, cu explicațiile ambelor părți, se regăsesc pe toate siteurile de știri. Totuși, rămân câteva întrebări fără răspuns, până în prezent: De ce subinspectorul Ciorîia a făcut public incidentul după cinci săptămâni de la momentul în care acesta a avut loc?
”Scandalul momentului” va ajunge pe masa Inspectiei Judiciare. Contactata de Lumea Justitiei (luju.ro) președinta ÎCCJ Corina Corbu a declarat că a citit relatarea polițistului și că a luat decizia de a sesiza Inspecția Judiciară pentru a face toate verificările, și pentru a stabili dacă Alin Nicolescu a comis vreo abatere disciplinară sau încălcare a Codului deontologic.
Și această știre a făcut valuri, și pare a fi o dublă conexiune între incident și câteva din soluțiile recente ale completului de judecată din care a facut parte judecătorul Nicolescu.
Și chiar dacă nu rezonează cu stridențele stilistice ale judecătorului, majoritatea este de acord că polițistul a avut un comportament neadecvat, ba chiar sfidător, jignitor la adresa magistratului. Privit doar prin prisma relației student – profesor, episodul e cu atât mai grav.
Mai apoi, privind doar o imagine a polițistului, devenit ”erou” în ochii unora, afirmații de genul ”mi-e frică să mai lucrez în spețe cu oameni influenți”, întăresc ideeea unui scenariu cap-coadă.





Tind să-l cred pe judecător. Cu profesorul nu te contrazici, dacă constați că ceva nu se supune reglementărilor, faci o sesizare celor în drept să verifice și să stabilească măsuri.
Un milimilitian plin de fumuri ce se crede buricul pamantuluo, e mai ceva decat godina, on sens rau, desigur. Godina macar incerca sa evoluieze.