Sorinel Boza, fostul manager al CE Oltenia, a fost surprins, zilele trecute, în trafic, chiar în centrul orașului Tg-Jiu, în timp ce ajuta un bătrânel să treacă strada.
De fapt, Boza a oprit autoturismul la trecerea de pietoni, a coborât și l-a luat pe bătrân de cot, sprijinindu-l să traverseze de pe un trotuar pe celălalt. Gestul a fost apreciat de ceilalți șoferi care, deși au fost nevoiți să aștepte în spatele autoturismul fostului manager, l-au aplaudat pe acesta.
Sorinel Boza nu a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect, pentru că s-ar da o conotație electorală gestului său, fiind candidat la Senat, din partea PMP, și consideră că nu a făcut nimic special.
”Și părinții mei au o vârstă și suferă de multe boli, iar în anumite momente trebuie ajutați. Faptul că toți cei prezenți în trafic, în acel moment au reacționat incredibil și au așteptat să trecem, chiar dacă culoarea roșie a semaforului se schimbase în verde, îmi arată, încă odată, că avem încă suflet. Ei trebuie felicitați pentru răbdarea avută, nu eu. Consider că nu am făcut nimic special. Am ajutat o persoană de aceeași vârsta cu tatăl meu sa treacă strada oferindu-i un brat. E un gest normal!“, a spus Boza.