Înşelătoria era de fapt o schemă piramidală, o afacere cu presupuse lingouri de aur, care promitea câştiguri fabuloase şi era promovată pe reţelele sociale, relatează Corriere della Sera.
Banda, formată din cel puțin cinci persoane şi condusă de un cuplu de italieni care în acest moment sunt daţi în urmărire generală, căuta potențiale victime în toată Italia. Cei fraudați au fost convinși prin modele economice structurate, dar care în realitate erau o adevărată înșelătorie pe modelul schemei piramidale. Infractorii se ascundeau în spatele companiei Global Group Consulting, care conform paginilor sale de prezentare de pe internet şi de pe reţelele sociale, este activă cel puțin din 2017. Compania a ajuns la o valoare de 60 de milioane de euro, din care doar un procent de 15% a fost folosit însă pentru achiziționarea de aur.
Procurorii din acest caz susţin că este vorba despre un mecanism fraudulos, mascat de un sistem corporativ sofisticat și care s-a folosit de o rețea de promovare extinsă, care s-a răspândit prin intermediul canalelor sociale și poate mai ales prin recomandări din gură în gură, folosindu-se de încrederea dintre prieteni și rude, care, după ce investiseră primii bani, îşi încasaseră şi primele câştiguri.
Aproximativ 5.000 de persoane din toată Italia au căzut victime în această înșelăciune, iar numărul mai poate creşte, pentru că plângerile încă sosesc şi în prezent la parchetul din Milano, unde a început ancheta. Escrocheria a constat în recrutarea de noi investitori, cu care au fost plătiți cei anteriori. Abilitatea infractorilor consta în abilități persuasive care vizează povestirea unei realități structurate care de fapt nu exista. Printre alte promisiuni, se vorbea şi despre un câştig de 4% lunar și 48% anual.
Prima plângere în acest dosar a fost depusă în aprilie 2024. De atunci, ancheta a dus la arestarea unui membru și la arest la domiciliu pentru alţi patru membri şi la sechestrarea a 23 de milioane de euro. În cadrul anchetei s-au efectuat 30 de percheziții în mai multe zone din Italia. Printre acuzaţii, pe lângă asocierea criminală, se numără și activitatea financiară abuzivă și frauda.