Politică

Ex-senator: Domnul Manta să prezinte documentul că se poate renegocia PNRR până pe 30 aprilie

Un fost parlamentar de Gorj este sceptic legat de posibilitățile de renegociere ale Planului Național de Redresare și Reziliență, Capitolul „Energie”. Este vorba de fostul senator de Gorj, Ion Rușeț, care a declarat că ar trebui să fie prezentat documentul care confirmă că PNRR mai poate fi renegociat până la finalul lunii aprilie. Este de amintit că deputatul de Gorj, Claudiu Manta, a declarat că pot avea loc negocieri până pe 30 aprilie. Acestea ar trebui să stabilească noi date de închidere a grupurilor pe bază de cărbune și a carierelor miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

„Este de discutat cu privire la renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență. A fost o declarație publică a domnului deputat Claudiu Manta cu privire la posibilitatea de renegociere a PNRR, Capitolul „Energie” până pe 30 aprilie. După data respectivă nu s-ar mai putea renegocia. Domnul Manta să prezinte documentul că se poate renegocia PNRR până pe 30 aprilie”, a declarat Ion Rușeț, președintele ATOP și consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *