Închiderea capacităților de producție din cadrul Complexului Energetic Oltenia ar urma să fie decalată. Cel puțin acest lucru îl susțin social democrații gorjeni care dau asigurări că acest lucru ar urma să se întâmple. Mihai Istrate, subprefectul județului Gorj, a anunțat că a avut discuții pe această temă cu recent numitul în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei, Marius Negru, iar acesta i-a garantat că acest demers urmează să se materializeze, mai ales că Sebastian Burduja a purtat discuții deja cu Comisia Europeană pe această temă.
„Am discutat cu reprezentantul organizației județene a Partidului Social Democrat în Ministerul Energiei, cu domnul ministru de stat, Marius Negru și se pare că în urma discuțiilor pe care le-a avut și cu domnul ministru, de când s-a schimbat ministrul la energie, există această voință, s-au făcut în sensul ăsta și pași concreți în renegocierea acestui Plan de Restructurare cu Comisia Europeană. Nu este domeniul meu de activitate Ministerul Energiei dar știu că s-au purtat discuții și urmează să se materializeze într-un fel sau altul, probabil prin prelungirea termenelor de închidere a anumitor capacități”, a declarat subprefectul Mihai Istrate.