Eveniment

Femeie reținută după ce ar fi obligat minore să cerşească în Italia

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din Mehedinți au reținut, marți, o femeie din Drobeta Turnu Severin, acuzată de săvârșirea infracțiunilor de camătă, trafic de minori și trafic de persoane. „În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada 2017-2020, inculpata, împreună cu soțul acesteia, ar fi adăpostit și exploatat prin supunerea la executarea unor munci sau aservire, precum și prin obligarea la practicarea cerșetoriei în Italia două fete minore, în vârstă de 10 și 14 ani și două femei, în vârstă de 37 și 47 de ani. În momentul în care una dintre persoanele vătămate încerca să fugă din locuința unde erau adăpostite, aceasta era supusă la umilințe, amenințată și agresate de către inculpată. Totodată, din actele de urmărire penală a mai rezultat faptul că inculpata și soțul acesteia au împrumutat mai multe persoane cu diverse sume de bani, în euro, percepând de la acestea dobânzi chiar și de 50% din suma împrumutată, pentru fiecare lună”, se precizează într-un comunicat al DIICOT. Marți, anchetatorii au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, în urma căreia au fost salvate cele patru persoane vătămate, care au fost preluate de către reprezentanții DGASPC Mehedinți. Miercuri, inculpata a fost prezentată la sediul Tribunalului Mehedinți, cu propunere de arestare preventivă.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button