Dezvăluiri

TESA de la fostul EMC Motru, îngrămădită la cele două UMC-uri!

Desființarea EMC Motru, pe noua reorganizare a CE Oltenia, impune distribuirea personalului acestei unități către cele două cariere din Motru. Mai precis, în jur de 60 de persoane, vor fi distribuite către cariera din Lupoaia și către cea din Roșiuța, asta deoarece personalul TESA afectat trebuie să aibă unde lucra. Spațiul este insuficient la cele două cariere, mai ales urmare a măsurilor de distanțare covid, dar cu toate acestea, foștii angajați ai EMC trebuie să găsească soluții.

În aceste zile, dintre administrația CEO a curs cu dispoziții pentru angajații fostului EMC Motru. Salariații, vreo 60 la număr, trebuie reintegrați în rândul personalului TESA de la cele două cariere din zona Motru, Roșiuța și Lupoaia, iar procedura este greoaie deoarece salarii în cauză au funcții de conducere, salarii mari și pretenții.

Spațiile pentru birouri nu prea sunt, iar angajații carierelor trebuie să îi accepte în rândurile lor și pe cei de la fostul EMC.

Asta în condițiile în care unitățile sunt afectate de creșterea numărului de salariați cu virusul Covid 19, lucru care se întâmplă mai ales la Lupoaia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *