Actualitate

Festivitate de absolvire organizată pentru elevii din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu organizează festivitatea de absolvire pentru elevii de gimnaziu și liceu din municipiului Târgu Jiu. Evenimentul se va desfășura pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu în perioada 9-12 iunie, începând cu ora 16.30. Clasele au fost programate în așa fel încât să fie respectate noile reglementări în vigoare privind eliminarea riscurilor de infectare cu COVID-19.

„Am stabilit astăzi, împreună cu directorii unităților de învățământ, programul festivităților organizate pentru absolvenții de gimnaziu din municipiului Târgu Jiu. Așa cum am mai menționat, am hotărât să le oferim absolvenților din învățământul gimnazial și liceal posibilitatea de a participa la o ceremonie organizată special pentru ei, în incinta Stadionului Municipal.

Astfel, în perioada 9-12 iunie, în fiecare zi, începând cu ora 16:30, am programat clasele în așa fel încât să respectăm noile reglementări în vigoare și să eliminăm riscurile infectării cu COVID-19. Vă prezint și programul stabilit cu directorii unităților de învățământ, cu zilele și orele de acces în stadion pentru fiecare clasă în parte”, a transmis edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Clasele vor intra separat în stadion, pe pista de atletism, la intervale de 15 minute. Toți elevii se vor așeza pe scaunele pregătite pe pistă, la o distanță de cel puțin 2 metri de ceilalți. Fiecare clasă va fi chemată în fața tribunelor, în timp ce pe ecranul stadionului va fi prezentată unitatea de învățământ din care face parte.
Fiecare elev va putea fi însoțit de cel mult două persoane. Părinții și cadrele didactice vor intra în același timp cu elevii pe care îi însoțesc, dar prin față, pe esplanadă. Fiecare persoană se va așeza pe scaunul indicat, respectându-se, și în acest caz, distanțarea prevăzută de legislație. Tabelele cu elevii, însoțitorii acestora și cadrele didactice care participă la evenimente vor fi alcătuite de unitățile de învățământ.
Va urma și o întâlnire cu directorii liceelor și colegiilor din Târgu Jiu pentru stabilirea programului pentru clasele a XII-a.

„Organizăm un eveniment special pentru absolvenții de gimnaziu și liceu, luând toate măsurile pentru siguranța elevilor, cadrelor didactice și a celorlalți invitați. Pentru organizarea acestor evenimente am avut exemplul unităților de învățământ din alte state. Asta ne dorim să facem și la Târgu Jiu. Toți elevii școlilor generale, liceelor și colegiilor naționale din oraș sunt invitați să participe la această ceremonie de absolvire, după un program stabilit din timp. Vă aștept cu drag!”, a punctat primarul Marcel Romanescu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button