DezvăluiriUltima oră

Fiul lui Sandokan rămâne după gratii de sărbători! A cerut de două ori eliberarea condiționată

Marius Nisciuc, condamnat în 2023 de Curtea de Apel Craiova la șapte ani cu executare pentru tentativa de omor, a cerut deja de două ori Judecătoriei Târgu Jiu eliberarea sa condiționată din închisoare. Nisciuc este fiul lui Sandokan, iar în 2022 l-a lovit cu cuțitul în cap un minor în vârstă de 14 ani, la un cunoscut restaurant din Târgu Jiu. A fost condamnat cu executare atât de Tribunalul Gorj, cât și de Curtea de Apel Craiova dar, deși a petrecut doar doi ani și jumătate după gratii și-a cerut insistent eliberarea condiționată.

Cererea sa a fost respinsă în luna noiembrie de Judecătoria Târgu Jiu iar următoarea depusă a fost amânată pentru luna februarie. Inițiat primul termen primit a fost 8 ianuarie iar ulterior s-a preschimbat termenul pentru 5 februarie.

Reamintim că de 10 februarie 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către angajatul unui local public, cu privire la faptul că un minor, de 14 ani, ar fi suferit o plagă la nivelul capului. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu, purtate de doi soți, în timp ce se aflau într-un local public, în prezența mai multor persoane, bărbatul, de 36 de ani, ar fi aruncat și l-ar fi lovit cu un obiect înțepător pe unul dintre copiii soției sale, un minor, de 14 ani. Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se faptul că ar fi suferit leziuni ce i-ar fi pus în primejdie viața. Marius Nisciuc(Sandokan) a fost prins, la mai puțin de 24 de ore de când a fugit de polițiști, pe raza municipiul Târgu-Jiu, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale. Un an mai târziu a fost condamnat definitiv pentru tentativă de omor ajungând deja din starea de arest preventiv la Penitenciarul Craiova.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *