Când un lider local al AUR, avocat de profesie, își permite să arunce în spațiul public eticheta de „politician sovietic” asupra unui deputat USR, nu mai e vorba despre dezbatere politică, ci despre un spectacol grotesc al insultelor. Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, a reacționat, pe Facebook, în legătură cu participarea lui Iulian Lorincz (USR) la protestele pentru reformarea justiției, acuzându-l că promovează „ura de clasă” și că face parte dintr-o „frăție sovietică”, propusă de președintele Nicușor Dan (!?) și USR, alături de SRI, procurori și judecători.
N-am găsit nici o urmă de logică în acest mesaj, însă tonul este violent, iar limbajul e de tribună populistă, specific liderilor AUR. Este de neconceput ca un avocat să recurgă la asemenea formule, în condițiile în care chiar în Gorj abuzurile din justiție au fost și sunt o realitate palpabilă. Lădaru știe sau ar trebui să știe câteva dintre aceste abuzuri ori cel puțin să fi auzit prin „sălile pașilor pierduți” despre decizii arbitrare, cu dosare tergiversate până la prescripția răspunderii penale, despre inculpați folosiți cândva de sistem și protejați ulterior, despre judecători și procurori aflați la brelocul unor politicieni și oameni de afaceri, sau că există justițiabili care au simțit pe pielea lor nedreptatea. Și totuși, în loc să vorbească despre aceste realități, preferă să arunce anateme bolșevice, ca și cum România ar fi blocată în anii ’50.
Nu este prima dată când liderii AUR recurg la un limbaj agresiv, menit să inflameze spiritele și să capitalizeze frustrarea publică. Din păcate, Lădaru s-a molipsit și el de când e în AUR și retorica asta maladivă pare că s-a acutizat din momentul în care a devenit el însuși un lider local al partidului. În timp ce mii de români ies în stradă pentru a cere o justiție curată, transparentă și responsabilă, AUR preferă să transforme protestele într-un teren de vendetă politică, unde adversarii sunt demonizați cu etichete de colhoz.
Este adevărat că USR, aflat la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR, se află într-o poziție paradoxală, adică, pe de o parte, participă la proteste pentru reformarea justiției, pe de altă parte, face parte din Parlamentul care ar trebui să livreze aceste reforme. Această contradicție merită discutată, criticată și analizată, dar a reduce totul la „ura de clasă” și „justiție sovietică” nu face decât să trivializeze o problemă reală și să o arunce în derizoriu.
Mi-e lehamite de modul în care discursul politic din România a ajuns să fie dominat de etichete violente și de comparații istorice forțate. În loc să discutăm despre abuzurile din justiție, despre nevoia de reformă, despre responsabilitatea guvernanților, suntem obligați cumva să asistăm la un spectacol ieftin al insultelor.
Românii din stradă cer o justiție dreaptă, care să nu mai fie instrument de abuz. Asta cred eu că este important acum. Mai sunt mai puțin de trei ani până la campania electorală când începe, din nou, festivalul insultelor, așa că, păstrați-vă până atunci artileria de metafore.
