Ultima oră

Ford Craiova și-a suspendat producția. Ce se întâmplă cu angajații

Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile, începând cu data de 26 februarie, ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ford România, Ana Maria Timiş, planul actual al companiei este ca producţia să fie reluată pe 10 martie.

“Pe parcursul celor opt zile în care producţia va fi suspendată, angajaţii fabricii Ford Craiova vor fi plătiţi conform acordurilor încheiate între companie şi sindicate şi ţinând cont de legislaţia în vigoare. La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situaţia şi îşi adaptează planurile de producţie pentru a minimiza efectul asupra angajaţilor, furnizorilor, clienţilor şi dealerilor din întreaga Europă”, a precizat Ana Maria Timiş.

Sursa: Agerpres

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *