Actualitate

Fost deputat: E prea mare scăderea vârstei de pensionare la CEO


Un fost parlamentar de Gorj a lansat un mesaj șoc pentru situația de la Complexul Energetic Oltenia. Pantelimon Manta, fost deputat și prefect al județului Gorj, susține, nici mai mult nici mai puțin, că minerii și energeticienii nu ar fi trebuit să beneficieze de o reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare, rezonabil ar fi fost 7 – 8 ani.
„După părerea mea, ar fi trebuit să se procedeze rezonabil în ceea ce privește reducerea vârstei de pensionare. Cred că este prea mult 13 ani și cel mai probabil de aici au apărut și acele discuții legate de aplicarea sau neaplicarea Legii 197 din 2021. Dacă se venea cu o propunere de 7 – 8 ani, atunci sunt sigur că nu ar mai fi existat aceste discuții, că oamenii ies la pensie la 52 de ani. Dacă acum se va aplica în felul acesta cu problemele care au rămas”, a declarat fostul deputat de Gorj.
Este de amintit că Legea 197 din 2021 introduce condiții speciale de muncă la Complexul Energetic Oltenia. Beneficiari erau angajații din producție. Vârsta de pensionare se reduce cu 13 ani, dacă există o vechime de 25 de ani în condiții speciale. Mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de legea amintită. De asemenea, alte mii de pensionari din domeniu au depus cereri de recalculare a pensiilor.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *