
Îngrijorările privind viitorul Complexului Energetic Oltenia continuă să fie exprimate inclusiv de persoane care au făcut parte din conducerea companiei. Un fost director din cadrul Complexului Energetic Oltenia susține că perspectivele pentru companie sunt tot mai sumbre, în contextul actualei situații politice și economice. Potrivit fostului director din cadrul companiei energetice, indiferent de evoluțiile de pe piața energiei, soarta Complexului Energetic Oltenia pare deja decisă. Acesta consideră că promisiunile făcute de-a lungul timpului de reprezentanții politici nu mai au nicio valoare atât timp cât direcția stabilită pentru companie nu a fost schimbată. „Orice s-ar întâmpla pe piața de energie, situația Complexului Energetic Oltenia se îndreaptă către închidere. Promisiunile politicienilor, de toate culorile, sunt egale cu zero atât timp cât s-a bătut palma pentru altceva”, a declarat fostul director din cadrul CEO.
Acesta atrage atenția și asupra efectelor pe care instabilitatea politică le poate avea asupra companiei. În opinia sa, criza politică din țară nu va aduce soluții pentru salariații din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ci, dimpotrivă, ar putea accelera problemele cu care se confruntă producătorul de energie. De asemenea, acesta susține că angajații din cadrul CEO care sperau într-o schimbare de strategie sau într-o amânare a procesului de restructurare au tot mai puține motive de optimism. „Să nu creadă cineva că această lipsă de guvernare va schimba ceva; din contră, va avea repercusiuni catastrofale. Dacă oamenii se mai gândeau că se poate rezolva ceva, acum, în această situație, practic se pune crucea!”, a mai afirmat fostul șef din cadrul companiei.




