Dezvăluiri

Fost manager al CEO: Sunt trei din minerit în Directorat. Ar trebui să fie bine pentru cariere

Unul dintre foștii manageri ai Complexului Energetic Oltenia este de părere că soarta carierelor miniere din Gorj ar trebui să se schimbe în bine, cel puțin teoretic. Laurențiu Ciurel, fost președinte al Directoratului CEO, a declarat că în momentul de față, prin promovarea lui Ion Petroniu în Directorat sunt trei specialiști în minerit la conducerea companiei. În prezent, din Directoratul Complexului Energetic Oltenia fac parte: Cosmin Trufelea, fost șef al carierei Roșia și Ion Bălășoiu și Ion Petroniu, care au activat, de asemenea, mulți ani în sectorul minier. Problema este că aici sunt și cele mai mari neajunsuri. Din nefericire au existat inclusiv decese, precum și alte evenimente soldate cu blocarea activității unora dintre subunitățile miniere.

Laurențiu Ciurel a precizat că, în mod normal, faptul că sunt trei oameni care au lucrat în sectorul minier la conducerea Complexului Energetic Oltenia ar trebui să fie un avantaj pentru cariere.

„Sunt trei din minerit în Directorat. Ar trebui să fie bine pentru cariere. Problema majoră a Complexului Energetic Oltenia este cărbunele pentru grupurile energetice. Acum sunt trei din minerit în Directorat. Dacă nici acum nu se mai face câte ceva, atunci nu știu ce s-ar mai putea întâmpla. Cei din termocentrale știu ce au de făcut. Problema este să le fie asigurat cărbunele necesar pentru producția de energie electrică. De cărbune nu are nevoie numai Complexul Energetic Oltenia, ci și vecinii noștri din Serbia.”, a declarat Laurențiu Ciurel, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia și al Termocentralei de la Rovinari.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *